A fost de vis

Luminița Popescu

       

 

 

 

 

       Era primul meu zbor. O oricum aveam inima cît un purice cînd am observat că lipsea un nit din sutele de nituri de pe aripa stîngă. Parcă și vedeam mecanicii din hangar zicînd, scobindu-se în nas: Lasă, băi, ca merge-așea!

       Cînd se înclina avionul spre stînga, aripa dreaptă bălăngănea cu scîrțîituri. Poate așa era și normal, ce știu eu?

       În spațiul acela, proiectat parcă în ciuda și spre moartea cît mai rapidă a claustrofobilor, umblau ca albinuțele stewardese filiforme cu buze roșii ca focul și eșarfa de la gît la fel. Una singură avea ruj roz, era durdulie și botic de rață. Tot ea s-a uitat la mine chiorîș cînd am făcut ochii mari. Cum mama mă-sii să coste 20 de lei un Pringles mic, practic o mînuță de barabule.

        Dar cerul, dragii mei, cerul – la care mă holbez mereu – a fost de vis. Eu, eu care nici la mort nu pot plînge, aveam lacrimi în ochi. Îmi venea să mă duc la pilot și să-l pup de bucurie că m-a adus în înalturi.

       Zborul a fost de vis. Aaa, să intru pe pagina Aeroportul Internațional Iași și să le dau o stea la recenzii. Ne-am copt de căldură la coadă, deși aveam procură în regulă de la părinții copilului acesta a fost întrebat cum se numesc mama și tata de parcă eu îl răpisem, iar toaleta era dezastru. Noroc cu frumusețea aia de fată care ne-a eliberat biletele că a mai spălat rușinea cu amabilitatea ei. Am întrebat-o, “Cum reziști în căldura asta?”. Mi-a zîmbit sfîșietor.

Tot de Luminița Popescu
e-vara-se-intorc-auslanderii-tara/