Grătarul care ne unește

GRĂTARUL CARE NE UNEŞTE

Recentele tulburări de la Odorheiu Secuiesc nu au lăsat indiferentă opinia publică mondială.

Întreaga lume este din nou cu ochii pe noi. După Revoluţie, Golaniadă, Colectiv, a sosit din nou momentul ca românii să iasă în stradă. În mod eronat se încearcă distragerea atenţiei de la adevăratul genocid spiritual al poporului român. Vânzătoarea de la Kaufland nu ştia româneşte? Nu aceasta este problema reală. Miza este mult mai mare, tratându-se de simbolul neamului nostru. Nu oaia lui Daea, ci cârnatul fără piele care ne extaziază simţurile: MICUL.

Puţini ştiu că MICUL face parte din etimologia unor cuvinte-cheie din limba noastră. De exemplu, verbul „a nimici” înseamnă a lasă fără mici, a distruge psihic adică.

La fel şi mult mai pacificul „amic”, adică suntem prieteni, dar fără (să ne legăm de) mic.Om de nimic” este spus cu dispreţ unui român care n-are mici, deci şi-a pierdut identitatea. Expresia „cu mic, cu mare” era la origine „cu mic, la mare” şi reprezintă apogeul plăcerii românului când se duce în concediu pe litoral.

A lua micul românului este cum a lua brânza francezului, pizza italianului sau câinele coreanului. Este o blasfemie. O lovitură în dragostea de patrie. Dragoste care se ştie, trece prin stomac.

Grava umilinţă suportată de romanul nostru care şi-a văzut negat dreptul la MIC este o problema care trebuie dezbătută la ONU. Ungurii încearcă să ne anihileze identitatea gastronomică. De vină sunt şi nemţii de la Kaufland în frunte cu preşedintele României, neamţ şi el, care nu ia atitudine. N-am citit nici o scuză a lui Merkel. Am o vagă bănuiala că totul pleacă de la Soros, ungur miliardar care vrea de mult să ne ia ţara. Mai precis de când i-au apărut bube-n cap, v-aţi uitat la poza lui? în mod sigur s-a intoxicat pe viaţă de la mici. I s-a declanşat psihoza micului, ceea ce în termeni medicali se numeşte MICOZĂ.

Să ne aducem aminte cu mândrie că porcul din care se fac micii grohăie româneşte, că jarul din grătarul unde se perpelesc micii este din vreascurile codrilor româneşti. Vrem vânzători români la mici. Trebuie să ne unim cu MIC, cu mare…. Dă-ne, Doamne, micul nostru cel de toate zilele!…

Maestrul Tudor Gheorghe a modificat celebra să melodie iar noul refren va deveni imnul mişcării de emancipare a burdihanelor patriotice:
„Acolo este ţara mea,
În Odorheiu Secuiesc.
Acolo eu un mic aş vrea,
Acolo vreau eu să-l prăjesc!”

Să modificăm cursul Dunării care trece prin Budapesta, Dunărea este românească! Să vedem ce-or să facă cu frumoasele lor poduri peste Dunăre?  Să ieşim cu toţii în stradă. Am ieşit contra hoţilor din guvern şi ne-am aprins brichetele? Acum e momentul să aprindem grătarele. Să vadă toată lumea că noi ne apărăm sărăcia, şi nevoile, şi micii… Când spui „mic” spui de fapt „român”.

NOI SUNTEM MICI!

Acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.

Sorin Nedea

Și tu poți scrie la Emigrantul! Trimite-ne textul printr-un mesaj privat pe inbox Emigrantul sau la redacția@emigrantul.it