GUTUILE SAU “MERELE DE AUR”

fd46e66672d29fff94759a4eb557db70

Galbenă gutuie
Dulce, amăruie
Lampă la fereastră
Toată iarna noastră!

Gutuia, denumită în latină “Cydonia oblonga”, face parte din familia de fructe Rosaceae, din care fac parte perele și merele.

La vechii greci, gutuia era un cadou ritual făcut cu ocazia căsătoriei. Plutarc scrie chiar că mireasa mesteca o gutuie înainte de a intra în camera nupțială, pentru a-și parfuma gura.
În Franța a devenit foarte apreciată din secolul XV și era folosită în bucătărie, dar și în parfumerie și medicină.
Gutuia reprezintă un adevarat izvor de sănătate pentru organism, datorită compoziției deosebit de bogate în vitamine și minerale: provitamina A, vitaminele B1, B2, B6, C, E, PP, calciu, fosfor, fier, sodiu, potasiu, sulf, cupru. Mai contine apă, zaharuri, acizi organici, pectine, protide, tanin, mucilagii (mai ales în semințe).

Semințele gutuilor, pregătite prin fierbere, pot fi folosite pentru a trata respirația urât mirositoare, dar pot fi folosite și extern, comprese aplicate peste zonele afectate ale pielii (în cazul arsurilor, etc) sau în jurul articulațiilor inflamate.

Acţiunea substanţelor pectice din compoziţia gutuilor este remarcabilă: reduce nivelul colesterolului, combate bolile cardiovasculare şi elimină substanţele toxice din organism, mai ales cele cauzate de metalele grele.
Toate aceste caracteristici nutriționale joacă un rol important pentru sănătatea noastră.

Medicina tradițională a folosit dintotdeauna gutuia ca remediu pentru diferite afecțiuniAstfel, ceaiul din gutui cu puțin zahăr reprezintă un remediu contra tusei și răgușelii.

Ceaiul din frunze de gutui, în amestec cu flori de tei, este indicat în amigdalite și răceli.