Himera Parlamentului României pentru candidații români din Italia

                miracolul-din-noiembrie

      Alegerile din toamnă, mutate pe 11 decembrie, au aprins spritele și imaginația câtorva conaționali români din diaspora. Mai mult sau mai puțin implicați în viața Peninsulei, a românilor aflați la muncă aici, câțiva dintre concetățenii noștri s-au hotărât să intre în cursa electorală pentru fotolii de deputați sau senatori. Dă diaspora! Adică, să reprezinte pe cei aflați la muncă afară.

De când România activă, competentă, s-a mutata afară și continuă să se mute, și partidele românești și-au întors privirile spre cei care trimit gologanii în țară. Nu s-au ostenit prea mult, cu excepțiile de rigoare, dar și-au dat seama că o parte din voturi vine și de aici. „Miralcoul din noiembrie”, cum l-au numit Grigore Cartianu  și Laurențiu Ciocăzanu în cartea lor despre alegerile din noiembrie 2016, de data aceasta nu se va mai repeta însă.

De ce? Pentru că, pur și simplu, așa cum am spus-o și în alte scrieri, nu va mai fi ce a fost. Una e să votezi președintele, speranța românilor, cel care să taie și să spânzure, să conducă România, și alta e să votezi Parlamentul, „adunătura de hoți” somnolenți la muncă dar activi în rezolvarea intereslor personale. Separarea puterilor în stat nu este un lucru pe care, cel puțin cei plecați, au înțeles-o pe deplin. Așa că ei vor un președinte ferm, curat, competent, implicat în viața politică, administrativă… un fel de Chuk Norris sau Vlad Țepeș care să pună ordine în România plină de probleme.

Ei bine, cei care au mirosit ideea separării puterilor, dar mai degrabă, cei care au înțeles că a fi parlamentar înseamnă a fi mereu pe avioane în vizită la românii de pretutindeni, a face poze multe și a fi primit cu onoruri de „reprezentant” și că,  odată ajunși „mr. senator”, deja lucrurile sunt ca și făcute, s-au pus pe treabă. Nu au bani de campanie electorală dar facebok-ul e gratis și de ce să nu încerce? Nu au nici merite în a fi făcut prea multe în sprijinul comunității, nici stofă de lideri, dar simt ei că maimuțăreala și cuvintele întortocheate, care să meargă la corasonul celor departe de casă, pot prinde. Nu contează că ei nu au realizat nici pe plan profesional nimic, că știu abia să șteargă praful cu cârpa, dar vor parlamentari, vor să le apere drepturile celor nevoiași, celor care politica nu le-a oferit nimic niciodată. Practic, sunt ca medicinile acelea amare pe care mama ni le îndesa pe gât de mici pentru că ne doreau binele și voia să fim sănătoși.

Ce e mai trist e că unii dintre ei sunt oameni gospodari, cu familii bine închegate, care s-au integrat perfect în societatea italiană dar care-și închipuie că intrarea în politică îi va ridica pe o treaptă superioară. Oameni talentați, care prin versuri extraordinare critică și ironizează politica actuală vor deveni, – dacă le va surde norocul-, parte integarantăa acestei cloace mizerabile. Și o spun cu regret pentru unii dintre ei care-mi sunt prieteni.

Lucrurile însă nu vor sta chiar așa. Oamenii, din salariile lor și fără apartenență la un partid, vor avea șanse minime spre zero. Partidele, mastodonții cu mașinării de vot solide vor fi cele care vor avea câștig de cauză și doar primii de pe listele acestora vor deveni reprezentanții diasporei în Parlamentul României.

Ceea ce spunea mai zilele trecute un reprezentant al diasporei, „ai bani, devii ce vrei”. Nu ai, cum naiba faci campania să convingi oamenii să te voteze? Pentru că asta e problema: nu te votează nimeni pentru că un grup, o parte a societății, dorește cu ardoare ca tu să devii reprezentantul ei. Nuuu, candidații sunt cei care doresc să devină cineva, cei care se propun ei înșiși „pentru binele maselor”, și nu cei propuși. Iar aceștia, pentru a putea convinge, pentru că în cele mai multe cazuri sunt non name, trebuie să cheltuie, să arunce banii pe publicitate, pe vizite, pe marșuri de convingere a votanților că instalarea lor în funcțiile de senatori sau deputați de diaspora va schimba radical viața celor de la urne.

Înscrierea în registrul electoral pentru votul prin corespondență a fost un eșec și asta denotă interesul slab al românilor de afară pentru acest tip de vot. Dar, totodată, și interesul lor în general pentru politica românească. Motivația de la alegerile din acest an nu va fi nici pe departe ca cea de acum doi ani. Românii au înțeles că nu poate fi schimbat mai nimic în țară, mai ales când te afli departe. Cu atât mai puțin prin vot, cu atât mai puțin prin parlamentari aleși. Ei nu au nevoie de reprezentanți pe diaspora. Ei au nevoie de o Românie care să funcționeze, în care să se întoarcă cu drag și să muncească pentru ei și familiile lor acolo, la ei acasă.

Parlmentul României, scaunele sale, sunt o himeră pentru candidații care și-au propus să ajungă acolo. Și așa va rămâne. Cu părere de rău, dar și de bine, tot sacrificiul lor din campanie se va dovedi inutil și o mare pierdere de timp și energie, de speranțe deșarte. Candidații vor reveni la vechile lor îndeletniciri, nefericiți că nu au „prins un loc”, dar liniștiți că nu vor face parte din gașca căreia i se strigă „Hoții!”.

Cristi Merchea