HONDA A LANSAT UN NOU VEHICUL PERSONAL

hondaMic şi uşor, noul vehicul personal

Honda a prezentat noul vehicul UNI-CUB β la salonul auto de la Tokyo, mai mic și mai ușor decât modelul precedent Uni-CUB. Honda cochetează de ceva timp cu vehiculele personale, împrumutând modul de control al acestora de la mult mai celebrul Segway. Totuși, anul trecut, când Honda a prezentat primul UNI-CUB, inspirat din cercetarea din domeniul roboților umanoizi (ASIMO), nu am fost atât de surprins. Există o mulțime de astfel de proiecte și designuri similare de vehicule electrice mici care s-au dovedit mai mult sau mai puțin pregătite pentru piața majorității consumatorilor. De altfel, nici chiar după testări riguroase ale modelului precedent, Honda nu s-a hotărât să facă acest pas nici cu UNI-CUB β. Ei vor oferi vehiculul doar unor corporații și organizații japoneze în cadrul unui program de leasing.