660×220 Studio Mihaela Merchea

Ignorată de români, LUCIA ILEANA POP a fost premiată de primarul din Lanuvio, Roma

         Duminică, 2 decembrie 2018, într-una din sălile complexului Palacavicchi din Roma a avut loc un eveniment dedicat Centenarului și Zilei Naționale a României. L-am prezentat la vremea respectivă aici.

Peste 1500 de români  s-au perindat în această sală, dornici să se întâlnească, să se vadă, să asculte muzică, să joace, să se înfrupte din sarmale, mici și bere sau să cumpere produsele de la standurile prezente.

Fotografie de la evenimentul din Lanuvio

 

         După ce concurenții au cântat, o doamnă subțirică, blondă, elegantă, s-a apucat să vorbească despre istoria României. Ar fi trebuit să fie un moment de atenție la expunerea unor lucruri interesante ale trecutului nostru pe care cu fast îl aniversam, fiind vorba despre premizele actului de la 1918. Istoria noastră.  În amintirea și pentru cunoașterea celor care ne-au dat o Românie Mare, cei prezenți ar fi putut să arate puțin respect, dacă interes nu, pentru că vorbitorii se pregătiseră, aveau emoții… Asta cel puțin după tricolorurile pe care fiecare le afișa pompos.

         N-a fost să fie așa. Vocea Luciei Ileana Pop, cu tot efortul și patosul depus, s-a pierdut în vacarmul din sală… (nu veniseră românii să asculte istorie, n-au făcut-o nici la școală, dară-mi-te acum). Până și artiștii populari de renume au fost ascultați într-o dungă…

Alături de elevii săi dragi

        Descopăr, pe 8 decembrie, că Lucia Ileana Pop a fost premiată de primarul din localitatea Lanuvio cu o diplomă pe care scrie cam așa: „…pentru contribuția adusă la îmbogățirea orașului nostru, simbol al culturii, cu mărturia voastră, împărtășind comunității noastre rădăcinile poporului român, consolidând puternic legăturile create pe teritoriul nostru…
Cu prețuire
Primar, Luigi Galieti”

Ceea ce nu au făcut românii au făcut italienii. Lucia Ileana locuiește și își desfășoară activitatea în această zonă de lângă Roma. Primarul și municipalitatea din Lanuvio au ținut să-i mulțumească cu o diplomă. Și nu coricum, ci invitând-o în mod special pentru asta.

Cum de te-au premiat? a fost întrebarea firească. Lucia predă cursuri de Limbă, Cultură și Civilizație Românească prin ICR și realizează multe activități în comunitatea românească și cea italiană.

Au fost încântați de România pe care le-am prezentat-o.  Le-am vorbit despre sărbătorile de iarnă în România şi le-am difuzat  un material în PPT pe care l-am făcut cu elevii mei de liceu iar la sfârşit aveau lacrimi în ochi. În el au descoperit o altă Românie, foarte diferită de cea pe care şi-o imaginau, iar alții şi-au amintit de o Românie pe care au cunoscut-o în trecut.

Am fost invitata lor de onoare şi au ținut să-mi mulțumească în felul acesta, a declarat în exclusivitate pentru Emigrantul Lucia. Câțiva din Asociația Aron au participat şi la evenimentul pe care l-am făcut sâmbăta trecută şi au fost foarte încântați. (Asociația e de italieni, dar e şi o româncă, Marinela Iacoboae, mama unei eleve de-ale mele cu care am lucrat anul trecut pentru asociația Spirit Românesc.”

Două situații, un singur om, Lucia Ileana Pop, care ne arată și ne spun multe despre noi, prin comparație cu cei care ne sunt gazde. Poate nu e mult, o hârtie ar spune unii, Dar când vine din parte aunor autorități și care mai sunt și străine, dar care urmăresc eforturile tale, implicarea și munca, atunci inima ți se umple de bucurie. Cu acea umbră de amar că nu au fost din partea alor tăi aprecierile, din partea celor pentru care faci ceva. A românilor.
        Nemo propheta in patria

Cristi Merchea