Incendiu la Aeroportul Ciampino (Roma)

       Un incendiu a izbucnit marți dimineața, 19 februarie, în jurul orei 7,40, în incinta aeroportului Ciampino, la porțile Romei. Inițial pasagerii au văzut doar fumul care ieșea dintr-un perete despărțitor în zona Schengen

       Potrivit celor de la Romatoday.it, incendiul a apărut într-un depozit gestionat de societatea Ecofast, lângă plecările internaționale, pasagerii în așteptare fiind evacuați în piața din afara structurii aeroportuare. Evacuarea s-a efectuat în mod regulat, fără panică. 

      De la orele 9,30 incendiul a fost localizat și stins iar zborurile au fost reluate încet-încet. Zona afectată a fost securizată și este nefrecventată datorită fumului.

Lasă un răspuns