„Îngerii de la barul din față” – o poveste italo-română fascinantă

Facem parte din ei, din poporul italian. Cu bune sau cu rele, cu „alti e bassi”, românii sunt în Italia. Sunt mulți, sunt la vedere, sunt în casele lor, pe străzile lor, în viața lor. Sunt parte integrantă. Iar asta nu-i lasă indiferenți.

Elena Genero Santoro

Se vorbește de noi la radio, la televiziune, pe rețelele de socializare sau în presa scrisă, de cele mai multe ori pentru faptele negative. Se vorbește pe la colțuri sau între prieteni despre amicul care și-a luat soție o româncă, de bătrânul îngrijit de o româncă, de instalatorul român sau societatea de construcții care ridică locuințe tot din români formată… Suntem omniprezenți, respirăm cu ei, bem capuccino cu ei, cumpărăm haine și alimente în magazinele lor, ne înghesuim cu ei în autobuze, avem consilieri în primăriile lor sau le tâlhărim casele, le violăm femeile, facem muncile pe care ei nu le fac… Suntem o specie de cetățeni de nivelul al doilea, acceptați prin constrângere, nedoriți dar necesari.

Am făcut această introducere, plăcută sau nu, pentru că aceasta este realitatea milionului și ceva de români din Italia. O realitate prezentată succint, dar cu multe alte lucruri bune și rele, nespuse din lipsa de spațiu.

A găsit spațiu, timp, inspirație și a muncit mult pentru asta o scriitoare de excepție: Elena Genero Santoro. O scriitoare din Torino care anul acesta a scos o carte extraordinară: „Gli angeli del bar di fronte”.

Un roman. Nu un roman oarecare, nu orișicum, ci o poveste fascinantă despre lumea nouă, cea a intersectării noilor sosiți, i rumeni, cu populația autohtonă, cea italiană. 

Nu este o analiză, nici o prezentare exhaustivă. Este povestea de viață a două fete. Două vieți paralele, cea a Clarei și cea a Paulei, prima italiană, a doua româncă…

Dar mai bine nu vă povestesc. Vă spun doar că Elena este o portretistă dintre cele mai atente, minuțioasă, o cunoscătoare profundă a personajelor, atât de atentă încât intrând în pielea lor și trăind prin ele se confundă, devine ele însele. E o poveste în care sufletele celor două sunt examinate în străfundurile lor. Sunt trăiri ce te fac să fii participant la această aventură, să te gândești la ele ziua, – dacă ai lăsat cartea din mână -, să-ți amintești de minuțiozitatea lui Dostoievski din personajele sale.

Practic nu știu dacă vreun scriitor român emigrat, care a scris ceva asemănător, să fi descris atât de bine trăirile unor români aflați în țară străină și percepția lor de către cetățenii gazdă. O poveste de integrare (că tot e la modă termenul), de viață, care te ține cu sufletul la gură.

Paula și Clara sunt două destine pe cât de diferite, pe atât de asemănătoare în lupta lor pentru supraviețuire, pentru bărbatul de care s-au îndrăgostit, încurcate de probleme mici sau mari, de situații pe care societatea și destinul li-l pune în față.

O carte despre ale cărei teme și subiecte v-am spus puțin dar pe care, vă asigur, nu o veți lăsa din mâini până la terminare. O carte despre oameni și „îngeri”, despre lumea bună și lumea rea, ambele înțelese și expuse magistral de Elena.

Cristi Merchea

Elena Genero Santoro s-a născut la Torino unde actualmente locuiește alături de familie. Lucrează pentru industria automobilistică și se ocupă de omologarea produselor după normele europene pe sectorul ambientului. Îi place să călătorească și să cunoască oameni din alte țări. Scrie de când avea 14 ani. 
Primul său roman „Perché me ne sono inamorata” (De ce m-am îndrăgostit) a apărut la editura Montag în 2013, urmat de „L’occasione di un avita” (Ocazia unei vieți) si „Un errore di gioventu” (O greșeală a tinereții) în 2014.