Întâlnire a ministrului Angel Tîlvăr cu ambasadorul Regatului Spaniei în România Ramiro Fernandez Bachiller

tilvar_spania

Întrevederea ministrului delegat pentru relațiile cu românii de peste hotare Angel Tîlvăr cu ambasadorul Regatului Spaniei în România Ramiro Fernandez Bachiller

Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de peste hotare, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit astăzi, 25 februarie 2015, cu ambasadorul Regatului Spaniei în România, Ramiro Fernandez Bachiller.

Agenda întrevederii a cuprins o serie de teme  precum nivelul de integrare a comunităţii românești pe teritoriul Spaniei, păstrarea și afirmarea identităţii culturale și lingvistice şi dezvoltarea mediului asociativ.

Oficialul român a apreciat deschiderea pe care autoritățile spaniole au manifestat-o în legătură cu Programul privind predarea cursului de Limbă, Cultură şi Civilizaţie Românească (LCCR).  A vorbit despre proiectele educative susținute de către asociaţiile româneşti  și a afirmat că este necesar în continuare sprijinul autorităților locale spaniole acordat prin programele multiculturale. Ministrul delegat a amintit măsurile privind prevenirea fenomenului de părăsire timpurie a școlii pentru copiii celor plecați la muncă. În context, a vorbit despre susținerea măsurilor de integrare a românilor în comunitățile din care fac parte în ţările de reședință, alături de cele privind apropierea de familiile din ţară. A arătat, de asemenea, că românii au nevoie de încurajare pentru a se implica activ în viața comunității, astfel încât interesele acestora să fie mai bine reprezentate în relația cu autoritățile din statul de reședință.

Ambasadorul Ramiro Fernandez Bachiller a vorbit despre existenţa secţiilor bilingve  în  diferite unități și instituții de învățământ din ţara noastră,  care se adresează cu predilecție copiilor români  reîntorși din Spania, precum și despre dezvoltarea unei secţiuni spaniole în  bibliotecile unor universităţi din România.

Părţile au accentuat importanţa implicării românilor din Spania în viaţa comunităţilor în care locuiesc, atât prin intermediul asociaţiilor româneşti, cât şi prin participarea la procesul democratic.

În calitate de reprezentant al Guvernului în Comisia Comună a Camerei Deputaților și a Senatului pentru  elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale, ministrul delegat Angel Tîlvăr l-a consultat pe oficialul spaniol în legătură cu sistemele de vot din ţara sa şi cu modul în care se desfăşoară, prin intermediul acestor sisteme, votul cetăţenilor spanioli din străinătate.

Comunicat de presă 25.02.2015