Interviu cu noul ministru al Românilor din Diaspora, Angel Tîlvăr

”Doresc să transmit românilor de peste hotare un mesaj de încredere și speranță într-un dialog care există și va fi continuat”

Ministrul delegat pentru Relațiile cu Românii de peste Hotare, Angel Tîlvăr, vorbește într-un interviu acordat AGERPRES despre necesitatea asigurării dreptului la vot românilor din afara granițelor, despre prioritățile mandatului său și despre agenda externă pe 2015.

”Sunt adeptul exercitării dreptului de vot și neîmpiedicării votului sub nicio formă. În schimb, este atributul suveran al Parlamentului României de a decide maniera în care acest lucru se produce. După părerea mea, votul prin corespondență este o variantă rezonabilă”, spune ministrul, în interviu.

Totodată, acesta susține că va continua proiectele începute de predecesorul său, Bogdan Stanoevici. ”Nu vă ascund faptul că de foarte multe ori ne-am sfătuit în perioada în care domnia sa și-a exercitat mandatul și cred că, pe lângă faptul că au fost discuții foarte agreabile, amândoi am reușit să identificăm care au fost poveștile de succes și care au fost eșecurile în așa fel încât eșecurile să nu se mai repete, iar poveștile de succes să continue”, adaugă Angel Tîlvăr.

AGERPRES: Ați fost propus să preluați funcția de ministru delegat pentru Relațiile cu Românii de peste Hotare pe ultima sută de metri, după retragerea domnului Adrian Anghel. Cum ați primit propunerea?
Angel Tîlvăr: Am primit propunerea de la premier, m-am gândit cu seriozitate asupra ei, am acceptat-o și am mers la audieri în comisiile de specialitate. Nu vă ascund faptul că am fost unul dintre cei care au pregătit cumva audierea colegului meu (n.r. — Adrian Anghel), care a fost în fața comisiilor înaintea mea, deci eram într-un fel la curent cu lucrurile care urmau să fie discutate acolo. Așa s-au întâmplat lucrurile.

AGERPRES: Dar înainte de acest moment ați mai avut discuții cu premierul asupra posibilității preluării acestui mandat, era numele dvs vehiculat pentru acest minister?
Angel Tîlvăr: Întotdeauna partidele politice iau în serios audierile de la comisiile parlamentare, noi am făcut-o întotdeauna. Nu discutasem despre mine ca persoană, dar am fost unul dintre cei care au urmărit și au discutat tematica ori de câte ori a fost nevoie.

AGERPRES: Ce v-a determinat să preluați acest minister?
Angel Tîlvăr: M-a determinat dorința de a contribui și eu cu puterea, cu priceperea și cu buna mea credință la strângerea legăturilor între oameni. Iubesc oamenii oriunde ar fi ei și iubesc foarte mult românii și România pe de o parte. Pe de altă parte, înainte, în cele câteva minute pe care le-am avut la dispoziție să mă gândesc înainte de a da răspunsul, am dat trei telefoane la trei prieteni din străinătate și le-am spus că există posibilitatea să fiu nominalizat. I-am întrebat ce părere au și toți trei, fără ezitare, mi-au spus că merită să îmi asum această înaltă onoare.

AGERPRES: Vă întreb pentru că era o perioadă destul de dificilă, plină de controverse, după votul din diaspora. Care este opinia dvs asupra evenimentelor din 2 și 16 noiembrie referitoare la votul românilor din diaspora la alegerile prezidențiale?
Angel Tîlvăr: Cred că tema aceasta care a fost una fierbinte și care a stârnit atâta interes este legitimă, este pe agenda noastră și a mea undeva pe o poziție de primă vizibilitate și cred că datorită numărului foarte mare de oameni care au dorit să își exprime votul au apărut disfuncționalități din care eu cred că avem ce învăța, pe care avem posibilitatea și voința politică să le corectăm și care cred că vor determina o atenție deosebită și o soluție în așa fel încât problemele apărute la exercitarea dreptului de vot să nu se mai repete.

AGERPRES: Ce părere aveți, în acest context, despre votul prin corespondență? E o necesitate, se poate suplini prin înființarea unui număr mai mare de secții de vot în străinătate?
Angel Tîlvăr: Vizavi de această temă care a stârnit o dezbatere publică și un imens interes, eu văd lucrurile din perspectiva românilor de peste hotare. Mandatul meu mă obligă să o fac și dat fiind faptul că preocuparea lor a fost atât de mare nu-mi rămâne decât să mă implic în acest sens, și anume faptul că sunt parlamentar îmi conferă din acest punct de vedere un anumit avantaj pentru că eu cunosc procedurile parlamentare, știu că Parlamentul a decis să înființeze comisii speciale având ca scop tocmai refacerea legilor electorale și a manierei implicite de vot.

Sunt sigur că și datorită felului în care voi pune problema și datorită insistenței cu care voi aduce în fața comisiilor de specialitate și a comisiilor speciale această problemă, se va găsi o soluție care să dea satisfacție pe termen lung tuturor celor care, pe bună dreptate, în mod legitim, au dreptul să își exercite votul, au avut acest drept și acum câtăva vreme și, din nefericire, din motive pe care nu vreau să le imput, nu au reușit. După părerea mea, forma de normalitate este ca omul care dorește să voteze să o poată face. Obligația noastră ca țară față de românii de dincolo de hotare este să le asigurăm un mediu potrivit și egal pentru a-și exercita un drept pe care și l-au câștigat.

AGERPRES: Dar sunteți partizanul votului prin corespondență?
Angel Tîlvăr: Întotdeauna când se face o declarație de principiu, ea este urmată de modalități de implementare. Sunt adeptul exercitării dreptului de vot și neîmpiedicării votului sub nicio formă. În schimb, este atributul suveran al Parlamentului României de a decide maniera în care acest lucru se produce. După părerea mea, votul prin corespondență este o variantă rezonabilă.

Foto: (c) SIMION MECHNO/AGERPRES FLUX

AGERPRES: Premierul spunea în fața Parlamentului într-un discurs imediat după turul al doilea al alegerilor prezidențiale că de organizarea votului din diaspora ar trebui să se ocupe o autoritate subordonată Parlamentului și, practic, atribuțiile Ministerului de Externe pe această temă să fie limitate. Sunteți de acord cu această idee?
Angel Tîlvăr: Evident, mai ales că într-o declarație de ieri Ministerul de Externe s-a pronunțat, invocând atât elemente care țin de existența specialiștilor în acest domeniu, cât și elemente de mandat. Același lucru este valabil și pentru Departamentul nostru și cred că Parlamentul României este și forul suveran legal și are și nivelul de oferire de cadru de dezbatere care să ne permită să obținem un rezultat bun.
AGERPRES: Care sunt celelalte priorități ale mandatului dvs?
Angel Tîlvăr: În primul rând, așa cum cred că lucrurile trebuie să se desfășoare firesc, mi-am petrecut ultimele două zile și îmi voi petrece și ziua de luni — pentru că astăzi și mâine mă voi bate și eu pentru Departamentul meu în ceea ce privește adoptarea legii bugetului — având discuții cu predecesorul meu, domnul Bogdan Stanoevici, căruia îi mulțumesc pentru tot ceea ce a făcut pentru acest departament. Au fost discuții firești, între doi oameni care sunt amici de foarte multă vreme. Nu vă ascund faptul că de foarte multe ori ne-am sfătuit în perioada în care domnia sa și-a exercitat mandatul și cred că, pe lângă faptul că au fost discuții foarte agreabile, amândoi am reușit să identificăm care au fost poveștile de succes și care au fost eșecurile în așa fel încât eșecurile să nu se mai repete, iar poveștile de succes să continue.

AGERPRES: Veți continua din proiectele dumnealui?
Angel Tîlvăr: Sigur că da, le voi continua, pentru că ele, la momentul acesta, au un grad de certitudine ridicat. În același timp — și din nou vă vorbesc din punctul de vedere al parlamentarului — aștept pentru a-mi definitiva proiectele și planul de acțiune pentru perioada următoare adoptării bugetului, pentru că, în funcție de buget, o instituție sau alta își poate formula proiectele și intențiile. Deci începând sper de duminică seară sau sâmbătă seară, cred că vom putea să discutăm aplicat cu experții și cu colegii pe care îi am în acest Departament, în așa fel încât într-o săptămână să avem un proiect de activitate riguros și pe care să-l putem susține.

AGERPRES: Practic, bugetul Departamentului s-a dublat în comisiile parlamentare. Se vorbește de 9,9 milioane de lei…
Angel Tîlvăr: Aveți o cifră exactă. El a fost de 4,9 milioane de lei. La Comisia de buget a fost introdus un amendament de 5 milioane, el a fost adoptat.

Nu vă ascund faptul că în cadrul întâlnirii pe care am avut-o cu Comisiile pentru Românii de pretutindeni reunite din Cameră și din Senat au fost avansate cifre mult mai mari. Comisiile au adoptat amendamentele care conțineau aceste cifre și din rațiuni care țin, să zicem, de comunicarea politică, dar și din rațiuni de intenții bune.

Rămâne să vedem în ce măsură aceste amendamente cu sume foarte mari au susținerea în cadrul Ministerului Finanțelor și în cadrul Comisiei de buget-finanțe și vom vedea dacă plenul suveran va adopta aceste cifre. Eu consider că cifra de 9,9 milioane este o sumă asemănătoare cu cea care a fost la dispoziția Departamentului anul trecut și aș putea să vă spun că am motive serioase să cred că la rectificările bugetare voi reuși să îmi conving colegii din Executiv să îmi mai acorde susținere financiară pentru proiectele pe care le am.

AGERPRES: Ce agendă externă aveți pentru prima parte a anului viitor? Cu ce comunitate românească din afara granițelor ați dori să vă vedeți pentru prima dată?
Angel Tîlvăr: Așa cum bine știți, sunt comunități istorice și comunități create prin mobilitate. Am discutat și cu domnul Stanoevici ieri (n.r. joi) și cu echipa pe care o am la dispoziție la Departament și cred că prima vizită o vom face în Republica Moldova, urmată la foarte scurt timp de o vizită într-una dintre comunitățile create prin mobilitate. Deci în felul acesta dăm un mesaj simbolic preocupărilor noastre și credem că acoperim din punct de vedere al interesului cele două zone mari.

Ulterior, în funcție de buget, dar și de evenimente, vom crea o agendă care să ne permită să fim poate acolo unde predecesorul meu a vrut să se ducă și nu a reușit sau acolo unde am promis românilor că vom fi și trebuie să ne ținem de cuvânt.

Vă spuneam că este foarte importantă această poziție pe care o am acum, pentru că este o poziție care, spre deosebire de altele asemănătoare, te pune în contact direct cu oamenii și în funcție de asta îmi calibrez eu activitatea. Îmi place să mă întâlnesc cu oamenii, cred că ei știu cel mai bine ce li se întâmplă, ce preocupări au, ce probleme au, iar eu, odată întors acasă, am obligația fie să determin răspunsuri pozitive la problemele lor, fie să creăm un cadru normativ care să reglementeze problemele lor și să-i facem mândri că aparțin României.

Foto: (c) SIMION MECHNO/AGERPRES FLUX

AGERPRES: Care credeți că sunt principalele probleme cu care se confruntă românii din afara granițelor?
Angel Tîlvăr: Nu știu dacă există probleme principale și probleme secundare, pentru că și comunitățile sunt extrem de diferite din punct de vedere al preocupărilor. Sunt comunități unde sunt probleme clare de identitate și de recunoaștere a identității, sunt comunități unde problemele economice sunt foarte stringente, sunt comunități în care avem de a face cu elemente care țin de exploatare, de negarantare a drepturilor, lucru care pe noi ne interesează în mod deosebit și ne determină la o acțiune ca atare. Așa cum oamenii sunt diferiți și problemele sunt diferite. Aceasta cred că e abordarea corectă.

AGERPRES : Domnule ministru, la început de mandat și la final de an, ce mesaj le transmiteți românilor din comunităților din afara țării?
Angel Tîlvăr: Doresc să transmit românilor de peste hotare un mesaj de încredere și speranță într-un dialog care există și va fi continuat, în capacitatea noastră de a influența deciziile din alte instituții ale statului, fie ele din zona Executivului, fie din cea a Legislativului, astfel încât preocupările și așteptările românilor de peste hotare să se transforme în acțiuni concrete ale statului român. Cred cu tărie în puterea dialogului și cred în capacitatea noastră de a ne uni în jurul unor acțiuni comune și, nu în ultimul rând, Sărbători fericite tuturor!

Intyerviu preluat integral de la AGERPRES/(A — autor: Doroteea Purcărea, editor: Georgiana Tănăsescu)