Interviu exclusiv: deputatul Aurelian Mihai în sprijinul candidaților români la alegerile locale din 26-26 mai din Italia

eu Aurelian si CornelAurelian Mihai, PP’DD, deputatul pentru Diaspora a fost prezent  zilele  acestea în Italia. Scopul vizitei? Susținerea candidaților români la alegerile locale din 26-27 mai.

Prezent  ieri la Pisa și Siena, duminică dimineața deputatul Aurelian Mihai a sosit și la Velletri unde s-a întâlnit cu o parte a comunității românești de aici ce sprijină doi dintre membri săi la alegerile locale: Ion Ieremiea și Elena Barbu. La Roma,  însoțit de unul din simpatizanții și oamenii de bază ai PP-DD din zonă, Marian Manolache, a mers la o biserică românească și la la baza sportivă din cartierul Borghesiana. Aici a discutat cu membrii comunității românești adunați în sprijinul candidaturii lui Silviu Ciobotaru de pe lista civică ”Legitima difesa legale” a lui Conte la primăria sectorului al VI-lea și pe Valerica Tarca, aceasta fiind candidată la funcția de consilier la primăria Romei pe o listă civică a Partidului Democrat.

Pentru a doua oară reprezentantul românilor din diaspora în Parlamentul României ne-a acordat un interviu în exclusivitate ziarului nostru.

Aurelian Mihai si Cornel

REPORTER: De ce ați venit în Italia? Pentru a sprijini membrii PP-DD la alegerile locale de aici sau și pe ceilalți români?

DEP. AURELIAN MIHAI: În primul rând sunt într-o vizită privată. Singurul considerent al acesteia  este sprijinirea românilor, membri PP-DD sau nu, la alegerile locale ce se vor desfășura în perioada 26-27 mai. Fără criterii politice ci doar pe români.

REPORTER: Ce diferență este între ceea ce v-ați propus și ceea ce ați găsit aici?

DEP. AURELIAN MIHAI: Mi-aș fi deorit ca statul român să fi avut o implicare mai mare. Din păcate constat că aceasta lipsește cu desăvârșire. Aceasta este o mare oportunitate oferită românilor din Italia iar noi ar trebui să învățăm din asta. Statul român ar trebui să învețe. E o mare eroare să nu avem candidați români sprijinți.

REPORTER: Cât credeţi că aţi realizat din ceea ce v-aţi propus pentru românii din Diaspora în această scurtă perioadă de mandat?

DEP. AURELIAN MIHAI: Nici măcar 1% deoarece partidul meu se află în opoziţie. Mi-aş fi dorit să rezolv mai mult. Insistăm şi vom vedea dacă vom avea rezultate până la sfârşitul anului.

REPORTER: Se vorbeşte de o lege care să favorizeze întoarcerea românilor în ţară.

DEP. AURELIAN MIHAI:  Da. Este o iniţiativă pe care am avut-o eu acum trei luni de zile în prima întâlnire cu premierul  în care i-am cerut o strategie pentru repatrierea românilor  şi într-adevăr domnul prim-ministru a fost întrebat a doua oară de mine luna trecută,  în aprilie, mi-a solicitat sprijinul personal pentru a scrie această strategie şi concretizată într-o lege  care într-adevăr  să existe. Consider că dacă nu există colaborare cu toate partidele parlamentare această lege va fi sortită eşecului. Dacă cineva va acţiona în nume personal nu va obţine absolut nimic.

REPORTER: Nu credeţi ca ar putea fi discriminatorie faţă de ceilalţi români sau străini?

AURELIAN:Nu poate fi discriminatorie întrucât se referă în mod expres la românii din străinătate.

REORTER:Cum reuşesc românii din Spania să facă faţă crizei?

DEP. AURELIAN MIHAI:Plecând în Marea Britanie…  Nu, este o glumă …  Aleg să plece din ţară sau se vor  resemna să îşi caute în continuare de muncă.

REPORTER: Cum vi se pare viaţa de parlamentar, e pasivă, poate fi activă?

DEP. AURELIAN MIHAI:  Mă aşteptam ca în Parlament să fie mai mult dinamism  dar că sunt la început deşi am căutat să înţeleg  tot felul de aspecte ale vieţii parlamentare (sunt reprezentant al poporului în mod legal, nu?) însă consider că abia după prima legislatură, aşa cum mi s-a povestit, va urma şi ,,botezul,, parlamentar, la fel ca şi al celorlalţi colegi parlamentari. Se spune în Parlament că doar după o prima legislatură vei putea obţine rezultate concrete şi să ai într-adevăr mai multe şanse.

REPORTER: Cum credeţi dumneavoastră că îi vom determina pe români să se implice mai mult în viaţa politică şi astfel să devină mai solidari?

DEP. AURELIAN MIHAI: Cerând rezultate de la politicieni în funcţie de campania electorală pe care o au. În momentul în care presionăm  factorul politic să realizeze promisiunile din campania electorală şi numai după ce vom avea un control asupra acestei chestiuni şi determinând anumite rezultate, da, oamenii vor vedea ca există rezultate din partea politicienilor şi se vor implica fără să mai fie nevoie să îi împingem de la spate.

Cornel Bîtcă, Cristi Merchea

 

 

Lasă un răspuns