Italia – Piroman român de 24 de ani responsabil pentru incendiul din Parcul Național Cilento (Salerno)

Un român de 24 de ani a fost arestat ieri, 17 iulie 2017,  la Teggiano, provincia Salerno, după ce a dat foc unei păduri din Parcul Național Cilento, Alburni e Vallo di Diano.

Un polițist aflat în afara serviciului a observat comportamentul suspect al românului și l-a urmărit până la Pedemontana. Acesta a dat  foc unor ierburi uscate dintr-o livadă, în apropierea unui complex de case, apoi a fugit, fiind prins după câteva minute, relatează publicația  Ansa.

Pompierii și localnicii au stins focul care nu a produs pagube însemnate, însă românul este cercetat în stare de arest și riscă să fie acuzat și pentru celălalt incendiu, izbucnit  în urmă cu o săptămână, care a devastat 80 de hectare de vegetație în municipiile Atena Lucana, Auletta, San Rufo, Teggiano și Sassano.

Poliția continuă să facă cercetări sub comanda căpitanului Davide Acquaviva .