660×220 Studio Mihaela Merchea

Italia prin ochii unui pictor român: George Păunescu

expo paunescu 14 septembrie.  La Accademia di Romania din Roma  a avut loc aseară deschiderea  expoziției de pictură ”Tainicele lumini ale Italiei” ale pictorului român George Păunescu.

aunescuLucrările pictorului  sunt o desfătare a ochiului, o viziune a unui artist plastic care a trăit și studiat la Roma, bursier fiind în perioada 2000/2001 la „Pontificio Instituto di Archeologia Cristiana” din Roma, specializarea pictură murală antică.

Purtăm o discuție plăcută cu George Păunescu care este un bun comunicator, nu întâmplător, fiind și lector în cadrul Universităţii Bucuresti – Facultatea de Teologie Ortodoxă, Secţia Artă Sacră. Absolvent al Liceului de Arte Plastice din Universității de Artă, artistul a  ”fugit” la Facultatea de Teologie.

–          Cum așa, îl întrebăm?

–          Simplu. Un prieten m-a îndrumat, Irinel Popa. Amicul ăsta al meu mi-a zis clar: du-te la Teologie, acolo mulgi de la două oi,  arta și biserica. Și n-am avut ce regreta. El a ajuns mitropolit al Olteniei, eu mi-am continuat arta și peregrinările. El este și cel căruia îi datorez bursa de la Roma fără de care nu aș fi cunoscut Italia și nici calea acestui tip de artă.

George Păunescu este un oltean get-beget, ”de-acolo, de lângă Balș”, care înainte de a ajunge în Italia a cunoscut bine România, fiind și realizator de programe pentru TVR. Își aduce cu plăcere aminte și de perioada italiană, de zilele când vindea picturile sale unui marocan  din centru care la rându-i  le comercializa în câteva minute,  asigurându-i un trai decent  fără să ”umble” la bursă … de frumusețea locurilor care l-au ispirat în crearea acestor superbe aquarele …

Expoziția este deschisă pe perioada 4/14 septembrie și poate fi vizitată gratuit de către toată lumea iubitoare de artă.