Italia. „Scântei de suflet”, primul volum de poezii al profesoarei Lucia Ileana Pop

      Emigrată de mai mulți ani în Italia, Lucia Ileana Pop este o figură cunoscută în rândul românilor din centrul Peninsulei, din Roma și provincie, în special pentru implicarea sa în educația copiilor români.
De curând, Editura Rediviva din Milano (condusă tot de o româncă, Violeta Popescu), a scos de sub tipar primul volum bilingv de poezii al profesoarei Ileana Pop.
Iată câteva gânduri ale autoarei în exclusivitate pentru Emigrantul

      – De când scrii și ce-ti place, care sunt temele abordate?

      – Prima poezie am scris-o în clasele primare, nu îmi aduc aminte exact în care dintre ele, la îndemnul învățătoarei mele dragi, Paulina Sabadîş, căreia îi mulțumesc pe această cale. Scriu când îmi vine inspirația, iar asta se întâmplă, de obicei, când am momente de linişte, dar şi de nelinişte, pentru că neliniştea, fiind de obicei mai profundă, este chiar mai productivă decât bucuria, cel puțin pentru mine. Nu am teme preferate, dar dragostea este, totuşi, în centrul creațiilor mele în diferitele ei ipostaze: dragostea față de anumite persoane, față de locul în care m-am născut, față de limba care îmi cuprinde cel mai bine gândurile, față de natură sau de frumos în general. Scriu ce simt într-un moment anume, dar uneori scriu şi despre ceea ce cred că simt persoanele apropiate mie, punându-mă în pielea lor, ajutată de empatie

        – Scriai acasă, în România? Ai niște versuri de atunci?

        –  Scriam acasă, în România, dar nu am păstrat versurile, din păcate. Nu m-am gândit niciodată acolo să public un volum de poezie pentru că nu eram mulțumită de ce şi cum scriam. Fiind mare iubitoare de poezie, bineînțeles că ajungeam mereu la concluzia că poeziile mele nu pot să iasă din câmpul meu vizual sau auditiv. Din cauza asta nu am arătat nimănui ce scriam.

       – Când a venit ideea unei cărți în Italia?

       – Până la ideea unei cărți a fost o cale destul de lungă. Mai întâi, mi-am dat seama că e greşit să lupt cu cuvintele, că e necesar să le dau libertatea de a se aşterne pe hârtie. La un moment dat, prietenul şi poetul Vasile David, pe care l-am cunoscut în cadrul unor emisiuni la care am fost invitați împreună la Romit Tv (el poetul şi eu profesoara), mi-a cerut să-i scriu versuri în italiană pentru două melodii de-ale sale, aşa că i le-am scris. Apoi, prietena mea, Eugenia Serafini, poetă şi artistă, prietenă a culturii române şi a românilor, pe care am cunoscut-o cu ocazia unor prezentări de carte, mi-a cerut să-i trimit o poezie de-a mea recitată de mine pentru Poetry Sound Library. Asta chiar dacă nici ei nu i-am spus că scriu poezii. A fost pur şi simplu o intuiție de-a lor. Bineînțeles că nu am putut s-o refuz nici pe ea. După aceea am dat poeziile mele şi unor prietene foarte bune să le citească, profesoare de limba şi literatura română ca mine, care le-au apreciat şi m-au încurajat să scriu. Am scris mai multe poezii, majoritatea în română, dar şi în italiană, după cum îmi veneau. Apoi le-am tradus, în italiană sau în română, după caz, am dat câteva dintre ele să le publice în reviste italiene sau române şi, pentru că am simțit că au fost apreciate, m-am gândit să public un volum de poezii în ediție bilingvă, idee pe care Violeta Popescu, sufletul Editurii Rediviva din Milano, a apreciat-o şi a avut bunăvoința să mă ajute să o transform în realitate.

 – Când îți faci timp pentru scris sau când scrii, între școală și alte activități?

      – Nu îmi fac timp să scriu. Se întâmplă uneori ca poeziile să-mi ceară să le scriu, să mă tragă de mânecă, iar atunci le ascult. Mi s-a întâmplat chiar să îmi ceară asta când nu aveam creion şi hârtie, dar am găsit soluția potrivită întotdeauna şi mi-am salvat poeziile.

      Volumul ar fi trebuit să iasă la începutul anului, iar cum am întârziat, am ajuns să am două studii critice şi, mai ales, 50 de volume personalizate, 25 cu desene şi 25 cu semne de carte, toate diferite, realizate de artista şi prietena mea, Daniela Strună, cea care a făcut şi desenul de pe copertă.

limba română, singura care îmi dă senzația de libertate absolută în exprimare

      În perioada pandemiei, poate şi pentru că am avut mai mult timp liber, am fost foarte inspirată, aşa că volumul al doilea este pregătit şi el, tot în ediție bilingvă, aşa putând fi citit atât de prietenii din România, cât şi de cei din Italia.

      – Limba lui Eminescu sau a lui Dante se pliază muzei mai bine?

      – În ce priveşte limba, cu siguranță prefer să scriu în limba română, singura care îmi dă senzația de libertate absolută în exprimare, dar uneori versurile îmi vin în limba italiană, iar atunci nu mă opun.

Lasă un răspuns