Italianul Antonio Tajani – noul președinte al Parlamentului European

Antonio Tajani, candidatul Partidului Popular European, a fost ales marți, 17 ianuarie 2017, președinte al Parlamentului European (PE), a anunțat președintele în exercițiu al PE, Martin Schulz

Italianul Antonio Tajani, membru al Grupului Partidului Popular European (Creștin-Democrat), s-a născut la 4 august 1953, la Roma.

A absolvit Liceul Torquato Tasso, cu specializare în studii clasice, și este licențiat în Drept al Universității La Sapienza din Roma, potrivit CV-ului de pe site-ul http://www.europarl.europa.eu/.

Și-a început cariera ca ofițer al Forțelor Aeriene Italiene (1974-1975), fiind apoi trimis special în Liban, în Uniunea Sovietică și în Somalia (1983-1987) și director al biroului editorial din Roma al cotidianului ”Il Giornale” (1987-1993).

Începând cu anul 1994, a deținut mai multe funcții în instituții europene, cum ar fi: membru al PE (1994-2008); vicepreședinte al Comisiei Europene, responsabil cu transporturile (2008-2010); vicepreședinte al Comisiei Europene, responsabil cu industria și cu antreprenoriatul (2010-2014); vicepreședinte al PE (din 2014).

Începând cu anul 2002, este vicepreședinte al Partidului Popular European, iar din 2014, este membru al Comitetului Executiv al formațiunii politice Forza Italia.

Tajani a făcut valuri în 2014, când a refuzat indemnizaţia de 13.000 de euro e lună acordată de Comisia Europeană foştilor vice-preşedinţi ai Comisiei Europene timp de trei ani după încetarea mandatului. Politicianul italian a spus atunci că este o obligaţie morală să nu accepte aceşti bani atâta vreme cât activează ca euro-parlamentar.

A primit numeroase distincții, printre care: Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Mare Cruce (România, 2007); Ofițer al Ordinului Național al Legiunii de Onoare (Franța, 2012); Marea Cruce a Ordinului de Merit Civil (Spania, 2013); membru onorific al Clubului jurnaliștilor bulgari împotriva corupției (2013); Marea Cruce a Ordinului Bernardo O’Higgins (Chile, 2015). (Agerpres)