Italienii ca și românii – emigrează din ce în ce mai mult în alte țări și trimit bani acasă

Cu un an în urmă publicam AICI un material în care arătam că Italia trăiește același fenomen migrator pe care-l are și România. Iată că lucrurile nu s-au stabilizat iar criza economică (țara a intrat în recesiune tehnică în februarie 2019) împinge tot mai mulți italieni să ia calea pribegiei. Dacă în 2016 din țară au cerut să renunțe la rezidența anagrafică mai bine de 124.0000 de italieni, 2017 a urmat trenul și a văzut un număr la fel de mare de cetățeni italieni părăsind patria: 123.193. Se pleacă așa cum se pleca după cel de-al Doilea Război Mondial, semn că nimic bun nu se prevede iar tinerii, în mod special, nu reușesc să găsească garanțiile unui viitor.

123 de mii este echivalentul populației orașelor Monza sau Pescara, scrie cotidianul italian La Stampa. „O hemoragie de conaționali” care părăsesc țara pentru a căuta condiții mai bune de viață. Pleacă absolvenți de licee, de facultăți, medici, ingineri, minori și bătrâni. Pleacă din ce în ce mai mulți.

Ministerul de Externe Italian a publicat și câteva date care vorbesc clar de acest îngrijotător fenomen: de la cei 3,1 milioane de italieni înregistrați în străinătate în 2006, numărul acestora a crescut la 5,1 milioane în 2018. Dintre aceștia, cei mai mulți sunt tineri cu vârste între 18 și 34 de ani au plecat anul trecut, complexiv 56% din totalul expaților fiind în 14 și 44 ani. Cam cum se întâmplă și cu românii, adică forța de muncă și intelectuală competentă, activă a Italiei.

Îngrijorător este și faptul că cei cu pregătire școlară sunt cei mai mulți care decid să plece: 34,6% dintre ei au școala generală, 34,8% liceul iar 30% cu o facultate.

Nu numai românii trimit bani din Italia în țara lor, ci și italienii emigrați. În 2016 italienii din străinătate au trimis acasă peste 7 miliarde de euro, adică 0,5% din PIL, bani care nu compensează investiția italiană în instruirea lor, așa cum precizează La Stampa.

Orașele de unde pleacă italienii?

Milano pe primul loc, urmate de Roma, Genova, Torino și Napoli.

Unde pleacă?

Prima destinație este Germania (20.000 de italieni ajunse numai la începutul lui 2018), apoi Marea Britanie (18.517) e Franța (12.870). Îngrijorător este că și pensionarii au început să plece, mulți dintre ei preferând Portugalia, Brazilia; spania, Irlanda sau România.