La Canneto (Sabina) am văzut cel mai mare măslin din Europa

          

Priveliștea văzută de la „măslinoi”

 

         Într-o duminică însorită din decembrie urcăm Salaria, antica stradă romană „a sării”, pentru a descoperi noi sate din Sabina.

         Pentru cei care nu știu, Sabina este o zonă din partea de nord-est a Romei plină de istorie și de… măslini. Cât vezi cu ochii dealuri întregi care urcă și coboară lin, acoperite de livezi interminabile de culoarea verde a măslinului. E vremea lor și multe dintre ele au fost culese, în timp ce altele așteaptă să fie recoltate.

         De la Passo Corese, o intersecție care desparte partea de jos a Sabinei, virăm stânga spre Fara in Sabina. Stejari aurii imenși răsar în drum, ici și colo, colorând peisajul încă verde crut cu ruginiul lor intens. Pentru că în această zonă, deși urcăm spre munte, decembrie e verde iar marginea drumului plină de urzici, Floarea Paștelui (care la noi iese primăvara), portocali, și, bineînțeles, măslini. Ne oprim și culegm și noi câteva mâini de măsline care nu sunt bune așa, crude, dar puse la murat vor deveni comestibile.

         Zona este recunoscută încă din antichitate pentru uleiul său extraordinar. Mai mult, Sabina a fost prima regiune din Italia care, în 1996,  a obținut recunoașterea DOP (De Origine Protejată) pentru produsul său de excelență: uleiul extra virgin.

         După mai multe curbe în urcuș, pe vârful unui deal se vede clopotnița în stil romanic a unei biserici. Ne apropiem și, – pe stânga  o vale plină de măslini, în drapta un deal, la fel, îmbrăcat în livezi cu aceste pante seculare cu tulpini groase, uitate  de vreme – un indicator ne arată și numele comunei: Canneto.

 

        

           Adică, în traducere liberă, stufărișul. Pentru că demult zona era plină de stuf (canna it.) pe care, din loc în loc, l-am găsit și acum. Prin aceste sate stuful a fost folosit de-a lungul timpului așa cum românii au folosit haragii la susținerea fasolei, roșiilor  sau altor plante și legume cultivate în grădini.

         Un panou maro, așa cum sunt toate cele care indică sau informează despre locurile istorice, ne spune că aici se află cel mai mare măslin din Europa: l’ulivone (măslinoiul – cum îl chamă localnicii). Nici un kilometru și, la intrarea în sat, trei localnici, deși e duminică, scutură un măslin chiar în stradă. Ne oprim, întrebăm și aflăm: 

          – Faceți la dreapta imediat și, cum ajungeți la bar, găsiți alte inicatoare, ne spune în dialect cel mai bătrân dintre cei trei localnici care a venit până la mașină să ne explice.

         Astfel facem, și așa și e: mai multe indicatoare, bine poziționate la fiecare intersecție, ne îndrumă spre locul unde se află „măslinoiul”. E pe o proprietate privată unde un tractor așteaptă cuminte săptămâna viitoare de muncă și unde proprietarul nu e acasă. Alți doi turiști se opresc cu mașina și intră în livadă. Nu se accede în curte pentru că scrie clar că e curtea omului și pentru a vedea bestia e nevoie de 2 euro. Am plăti dar nu avem cui așa că, românește, facem fotografii peste gard și plecăm.

        Măslinul e un copac milenar, de peste 2000 de ani spun localnicii, cu o circunferință a trunchiului de 7,2 m și 30 m a coroanei și 15 m înălțime. Un uriaș cu fruntea sus, care privește maiestuos spre valea Sabinei și Rieti, pe via Salaria, într-o deschidere care se desfășoară până spre crestele albite ale muntelui Terminillo.

         Istoria spune că acest măslin vine din epoca lui Numa Pompilius (715 până la 673 î.e.n), rege sabin al Romei (primii 7 regi a Romei nu erau romani, ci din această regiune). Primul care citează acești măslini în scris este istoricul Strabon în opera sa „Geografia” dar și de la Marcus Terentius Varro (Rieti, 116 a.C. – Roma, 27 a.C.), un alt mare scriitor și militar roman care în opera sa „De re rustica” a publicat sfaturi despre cultivarea măslinului valabile și în zilele noastre.

        

      Plecăm nu înainte de a ne scălda ochii în aceste minunate livezi și a admira, pe vârfurile îndepărtate, castele și sate cocoțate maiestuos de sute de ani. De altfel frumusețile regiunii Lazio sunt nenumărate și, să stai în casă duminica în Roma, – fără a minimiza farmecul Cetății Eterne -, înseamnă să nu cunoști decât parțial însăși frumusețile acestui oraș. Istoria Romei se intersectează și se completează cu cea a satelor din jur iar, – spune legenda dar și istoria – fără frumoasele femei din Sabina probabil Roma nici nu ar fi evoluat, nu ar fi ajuns marea putere a antichității.

PS. Ulterior am aflat că o altă localitate își revendică  primatul celui mai mare măslin: Mattinata, în regiunea Puglia, cu un gigant de 14 m diametru și care dă 700 kg de măsline. 

Cristi Merchea