La Constanța a apărut JURNALUL FERICIRII

Într-o lume ideală, a fericirii, o publicație ca cea apărută la Constanța nu ar însemna mai nimic, ar fi rutină. Dar în lumea noastră, cu bune și cu rele, cu necazuri și bucurii, „CLIPE DE FERICIRE” este o publicație de excepție, unică.

Ideea a venit unei jurnaliste din Constanța, Alina Enache, care a creat o publicație dedicată momentelor aniversare din viața oamenilor, a familiilor.

„Fericirea e efemeră, uneori chiar se uită, dar ziarul o imortalizează, spune pentru mangalianewes.ro Alina Enache. Cum ar fi să citim astăzi un reportaj realizat în ziua în care s-au căsătorit părinţii sau bunicii noştri? Să citim ce au spus, ce gândeau, ce simţeau, cum le străluceau ochii de fericire? Ai asista astfel la fericirea din care aveai să te tragi chiar tu“, 

O idee care a prins și care se detașează net de tot ceea ce înseamnă presă. O publicație care rămâne în raftul cu amintiri și pe care, peste ani, cei despre care se scrie vor reciti cu plăcere și nostalgie.

Ziarul „Clipe de fericire“, se se tipăreşte într-un tiraj redus şi este destinat celor mai apropiaţi oameni ai cuplului care sărbătoreşte o logodnă, o nuntă, venirea pe lume a unui copil sau ziua lui de naştere. Ocaziile merg până la reuniuni de familie, agape, revederi de la absolvirea şcolii, mai scrie

Semnalat de Rodica Ciobotaru

Lasă un răspuns