Ladispoli. Șfârșit de an școlar românesc. Al 12-lea consecutiv

Ladispoli, 30 km la nor de Roma.

De 12 ani aici există o școală exemplu pentru foarte multe școli din Italia și chiar din România: Istituto Comprensivo ,,Corrado Melone” unde profesoara Angela Nicoară activează și educă elevii români în spirit românesc. Am cunoscut-o și am participat la câteva evenimente ale copiilor săi.
Și în 2019 sfârșitul de an școlar a fost moment de bucurie pentru toți cei care au participat la cursurile de Limbă, Culură și Civilizație Românească (LCCR) finanțate de Ministerul Românilor de Pretutindeni și Institutul Cultural Român.

La serbarea de sfârșit de an profesoara Angela Nicoară a acordat tuturor celor pe care i-a învățat timpul și prețuirea necesare: diplome de absolvire, realizate de IRL şi de şcoală, coroniţe, (aşa cum se obişnuieşte de generaţii şi în şcolile din România), cărți… .  ,,În anul școlar 2018/2019  am desfășurat activitatea la catedră în trei instituții de învățământ: ,,Corrado Melone”, ,,Ladispoli 1” și ,,Civitavecchia 2”, cu 9 grupe de elevi, un  total de 342 de elevi. Acum la sfârşit de an şcolar ne bucurăm împreună  şi ne facem planuri de vacanţă” a spus prof. Angela Nicoară.

  •   La Istituto Comprensivo ,,Corrado Melone” din Ladispoli cursul L.C.C.R. s-a desfăşurat în orar curricular  la 14 clase cu o oră pe săptămână dimineaţa, respectiv în 6 clase de Grădiniţă (A, B, C, D, E, F),  în clasele primare: I (C, D, E),  a III-a (A,C), a IV-a (A, C), a V-a C şi o grupă de Gimnaziu în orar extracurricular;
  •   La Istituto Comprensivo ,,Ladispoli 1” în orar extracurricular :  2 grupe cu un total de 30 de elevi de şcoală primară;
  •   Istituto Comprensivo ,,Civitavecchia 2” din Civitavecchia, în orar extracuricular: 2 grupe mixte de 22 de elevi din cele trei niveluri de învăţământ,  Gradiniţă, Primară şi Secundară  Inferioară.

Evenimentul a marcat, de asemenea, şi vechimea cursului LCCR în aceste şcoli  din peninsulă, 12 ani la Ladispoli şi 6 ani la Civitavecchia.  Cu acest prilej copiii au aflat că în anul şcolar următor cursul LCCR va continua.   ,,Copiii mulţumesc IRL şi directorilor şcolilor,  prof. Riccardo Agresti, Renza Rella şi Roberto Mondelli,  pentru că acest curs se va continua şi în anul şcolar următor, 2019-2020” a transmis prof. Angela Nicoară.

ACTIVITĂŢI EXTRAŞCOLARE

Pe parcursul anului şcolar, profesoara Angela Nicoară  nu s-a limitat doar la predarea cursului LCCR, ci a organizat cu elevii ei o serie de actvităţi extraşcolare.  ,,Am conceput și organizat activități extrașcolare de promovare a culturii și civilizației românești în toate unitățile de învățământ în care activez, dar am urmărit şi promovarea  tradițiilor românești în comunitatea locală. Proiectarea şi realizarea activităţilor extracurs în concordanţă cu obiectivele educaţionale stabilite au dus la desfășurarea cu succes a unor expoziţii, concursuri, simpozioane, sesiuni de comunicări, manifestări cultural-artistice, sportive şi de recreere. Menţionez în primul rând activitățile care au marcat Centenarul Marii Uniri pe care le-am organizat sub  patronajul Şcolilor, Ambasadei Romaniei la Roma, ILR, Primăriilor oraşelor Ladispoli şi Civitavecchia” a spus prof. Angela Nicoară.  Printre activităţile extraşcolare amintim:

  •   27 Noiembrie 2018: Concursul cu premii  “Cunoaște România!” editia a III-a desfășurat în Ladispoli cu participarea a 11 grupe de elevi, 20 de elevi în programul “România te iubim!” și 20 de lucrări ale elevilor LCCR în expoziția “Cu gândul a România”.
  •  8 martie 2019-Proiect Internaţional România-Italia, Schimb de experienţă pe didactica creativă, dramatizare.  Legenda mărţişorului realizată în colaborare cu IŞJ Prahova şi 43 dascăli din şcolile din Prahova
  •   4 aprilie 2018: ,,Costruttori di Ponti 5- Constructori de Punți 5”- Seminar Național organizat de MIUR şi Universitatea Roma Tre la care ILR și cursurile LCCR au fost protagoniste,
  •   10-14 aprilie 2019, parteneriat ]ntre școala “Corrado Melone” din Ladispoli si Colegiul Național “Radu Negru” din Făgăraș. O delegaţie de la colegiul din Făgăraş a vizitat şcoala ,,Corrado Melone” într-un schimb de experienţă, proiect iniţiat de prof. Angela Nicoară.
  •  Elevii și părinții au participat la toate serbările propuse și organizate în școli: de Crăciun, de Ziua Culturii Naționale, de Mărțișor și 8 Martie, de Paște, de sfârșit de an școlar.

Amintim că în 2018 președintele României, Klaus Iohannis, în cadrul unei fastuoase ceremonii la palatul Cotroceni, a premiat pe prof. Angela Nicoară şi Şcoala ,,Corrado Melone”,,În luna august 2018, Preşedintele României, Domnul Klaus Wernwr Iohannis, a premiat Şcoala “Corrado Melone” din Ladispoli, unde eu îmi desfăşor activitatea cu grupele de elevi pe care le-am format,  şi pe mine personal cu ,,Meritul Cultural în Grad de Cavaler” categoria F- Promovarea Culturii. Pentru mine şi pentru Şcoala ,,Corrado Melone” a însemnat o recunoaştere  a muncii şi implicării în activitatea educaţională a elevilor şi în promovarea culturală. Decernarea distincţiilor în cadrul festiv la Palatul Cotroceni a fost o bucurie atât pentru mine cât şi pentru delegaţia italiană condusă de directorul şcolii, Riccardo Aresti. Pentru această importantă disticţie multumesc tuturor care au apreciat munca noastră” a spus prof. Angela Nicoară.