Literatura unește sufletele. Donație de cărți românești copiilor din Monte Compatri și San Cesareo

       Literatura unește sufletele indiferent de spațiu și timp.

       Odată cu venirea primăverii, copiii români din Roma s-au bucurat de întâlnirea cu lumea poveștilor și a poeziilor din literatura română. Poveștile lui Creangă, poeziile lui Eminescu, Arghezi sau Alecsandri, legendele istorice, au reușit să trezească gustul pentru lectură și interesul pentru păstrarea identității culturale. Cel mai important pas în promovarea valorilor noastre autohtone rămâne sensibilizarea copiilor, trezirea interesului pentru Frumos.

       Mulțumim, Doina Mustățea, pentru implicare și sprijin. Proiectul „Cartea – O Ușă spre Viitor” este un pas important în sensibilizarea copiilor noștri din comunitate. Pe această cale au ajuns la copiii din diverse zone ale Romei cărți în limba română pentru cei mici și mari. Copiii din Parohia Ortodoxă Monte Compatri și San Cesareo au primit o parte din aceste cărți și au fost foarte entuziasmați de întâlnirea cu lectura.

         Sperăm să învățăm cât mai multe povești în limba română. Cei mari de la Liceul Kant își vor alege cărțile săptămână viitoare și vor încerca să doneze o mini-bibliotecă a lor. Donația a fost făcută de Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” din Focșani, coordonată de către directorul  Margareta Tătărus, care a participat la campania “donează o carte” din cadrul proiectului CARTEA – O UȘĂ DESCHIS A CĂTRE VIITOR. Tot de la biblioteca din Focsani au ajuns cărți și la copiii români din Spolleto, care frecventează Asociatia Ziua Unirii, dar și la copiii români care frecventează asociația ULPUA TRAIANA RONANA (Alexandru Neacșu).

Valentina Popa