Lume schilodită

Lăcrămioara Teodorescu, născută în orașul dintre vii, Odobeștiul Vrancei, scrie versuri din pasiune și a publicat în mai multe reviste și volume. Am descoperit-o la școala din Țifești unde este profesor și are grijă de copii la ore, dar și în activitățile extrașcolare. Vă prezentăm astăzi o poezie a prezentului extrasă din volumul colectiv „Pe cărarea timpului” apărut la Editura Terra din Focșani.

 

Lume schilodită

 

 

Când viața aleargă nebună,

Grăbită s-ajungă departe,

În sufletul nostru-i furtună

Și toate ferestrele-s sparte.

 

Uitarăm să-ntindem o mână

Acelui ce crucea și-o cară,

Tristețea un zâmbet amână,

Iar vorbele-s azi doar ocară.

 

Cu toți-am uitat să fim oameni,

Blândețea sărmana se-ntreabă:

De ce ne numim încă semeni

Când ura ne este podoabă?

 

Nu știm să-mpărțim bucuria

Cu cel ce suspină-n tăcere,

În aer plutește mândria

Punând între noi frontiere.

 

Pierdur-am cuvântul prieten,

Pe-un galben ne-am dat omenia,

Zadarnic ne e gândul prieten

Când ochi-oglindesc viclenia.

 

Azi mierea din vorbe-i amară,

Iubirea e doar de fațadă,

Sperăm o minune s-apară,

Dar lumea-i atât de schiloadă.

Caricatura de copertă: Constantin Pavel