Ma che, stai a guardà il capello? (Te mai uiți la un fir de păr?)

Pentru cei care locuiesc la Roma sau și în alte zone din Peninsulă, atunci când cuiva i se pare că e înșelat de către un comerciant, îi este dat să audă cam așa: „Ma che, stai a guardà il capello?” Adică, „da ce, te mai uiți la un fir de păr?” Faci caz la așa puțin?

De unde vine vorba asta? Am aflat-o duminică, colindând printr-un târg de vechituri din zona Capannelle, Roma est. O plimbare care, dincolo de frig, m-a îmbogățit cu multe lucruri interesante, informații și povești din cele mai inedite.

Am prins și noi, în copilărie, acele măsuri conice cu care crâșmarul măsura băutura înainte de a o pune în paharul mușteriului. Era o sticluță mică, groasă, de formă conică, pe care crâșmarul o umplea până la semn. La italieni semnul era o linie subțire, însemnată pe sticlă de către oficiul metrologic al vremii, subțire ca un fir de păr, „capello” cum spun italienii, și indica unde era cantitatea corectă de 50, 100 sau 200 ml.

Pornind de la acest semn, și în Italia, crâșmarul, „ostele” cum îl numesc ei, mergea la beci, lua vin, și-l turna, înainte de paharul clientului, în această măsură semnată.

– Acum suntem în osterie. Eu, client, chem ostele, ne povestește Virgilio Brolli, gazda unuia dintre negoțurile de vechituri.

– Oste, adu-mi un sfert!

Atunci ăla ia sticla sau butelcuța (fiascone), merge la butoi, pune vinul și ți-o aduce. După care toarnă în măsura cu semn. Fiind semn pe sticlă, ochiul cade acolo.

Deci, dacă e puțin mai sus e bine. Dacă e puțin mai jos, îi spui:

– Ooo, m-ai înșelat.

Și ce-i spune atunci ostele?

– Da ce, te mai uiți la firul de păr (capello)? De atunci în Italia se folosește zicătoarea asta și atunci când unul ia măsura, de exemplu, la o stofă… și, probabil, lipsește o buicățică, și-atunci…

E, nu-i nimic, ce, te mai uiți la un fir de păr?

Asta ia naștere de la această poveste.

Virgilio Brolli, dreapta

Virgilio Brolli e un pasionat de lucrurile vechi încă din copilărie, „nato appassionato”, cum îi place să spună. Mai ales că, odată terminată școala, părinții îl trimiseră pe câmp. „Pe mine mă fascina pământul și uneltele sale”.

Descoperim aici o multitudine de scule, unelte, mici mașinării atât din viața de la țară cât și instrumentar medical, din crâșme sau bordeluri, de la meseriași sau profesioniști… O lume dispărută pe care Virgilio o povestește cu pasiunea celui care are grijă de fiecare obiect în parte și a cărei poveste o știe toată.

Un „erogator” pentru femeile de acum 100 de ani

        Descoperim astfel un gramofon de la 1920. E „fără nimic”, ne arată cu mândrie Virgilio: nu are nici curent, nici mare tehnologie, doar un simplu disc din vinil pe care sunt săpate orificii de anumite dimensiuni unde sare un ac fin și, cu un sistem simplu, transmite mișcările pe o membrană care vibrează. E ca o ureche. Aceasta, la rându-i, se continuă cu o specie de trombon care amplifică sunetul și-l redă ascultătorilor. Simplu dar de mare efect la acea vreme, la fel cum e muzica napoletană pe care o ascultăm la el pe un disc de 76 de rotații.

Un fier de călcat englezesc din oțel

Și nu e totul despre el. Acesta este montat într-un mobilet stil Liberty și care are o particularitate ciudată: pe partea din față sunt aplicate, central, câteva bucăți de oglindă. Acestea pentru că, trăind toată perioada fascismului, în locul oglinzilor se afla o stemă, probabil a fabricantului care era ori englez, ori american, ori francez. Deci, dacă era logo-ul „La voce del padrone”, care era american, într-o casă ar fi fost o rușine, sau un motiv de frică.

Un aerosol, fiare de călcat și suporturi, juguri de boi, clopoței sau scule de bărbierit, mașini de copt orzul în locul cafelei, irigator pentru femeile care lucrau în bordelurile franceze și multe alte lucruri interesante, pentru toate gusturile, pe care duminica, la Capannelle (Roma), între o plimbare și o relaxare, vă invităm să le descoperiți.

Cristi Merchea

Lasă un răspuns