Mai sunt mulți proști așa pe la voi?

        – Buongiorno, Giovanni.
        – Buongiorno, mareșà(1)
        Cei doi militari de la unitatea de carabinieri din Olevano Romano intră în bar agale, dar cu pași fermi, apăsaţi, așa cum le stă bine lor. Fiecare rotește capul instinctiv, dând o privire localului, observând cine și câți sunt pe la mese. E meseria lor și într-o secundă au situația sub control.
Unul e la vreo 20 de ani, celălalt a trecut de prima tinereţe. Ambii sunt bine făcuți şi, lucru cert, ținutele negre militare îi fac impunători și respectabili. Unul dintre ei îşi scoate cascheta și-o pune pe tejgheaua barului schimbând câteva cuvinte cu Giovanni, proprietarul. Mai toate activitățile comerciale de acest fel aici, în Italia adică, sunt gestionate în familie iar proprietarii muncesc cot la cot cu angajații.

        Cel mai tânăr dintre carabinieri, appuntato, adică un fel de sergent, după ce salută la rându-i pe barman și pe ceilalți mușterii, se întoarce spre mine punându-mi mâna prietenește pe umăr.

        – Ascultă puțin. Ce faci, toate bune?
        – Da, zic, mă pregătesc să merg la Roma.
        – Ia zi-mi: da, pe la voi pe-acolo, de unde veniți, mai sunt mulți proști așa?
        – Depinde, appuntato. Depinde. Dar ce s-a întâmplat?
        – Ia cafeaua și vino mai încoace.
        Barul este în fosta stație de autobuze a localității de munte, la 60 km de ROMA. O localitate pe creasta unui deal, pe o pantă de 30 de grade, cu case vechi, străvechi, în piatră și țiglă roșie, înnegrită de vremuri. Din depărtare, satul e ca un schelet cu oase înghesuite unu-n altul, cu străduțe și poteci pe care odată oamenii nu urcau decât pe jos și cu măgarii și pe care nu intră nici-o mașină. Multe dintre ele nu sunt decât trepte, multe trepte, pe care acum mai mult bătrânii le mai urcă și coboară. Cei tineri și-au făcut case în partea nouă a satului: vile, apartamente, case independente. Dar centrul istoric şi-a păstrat farmecul său iar priveliștea spre Valle del Sacco, spre Roma, e unică.


         

         – Ieri a venit la noi conaționalul vostru, Gheorghe Robu.
         – Ce-a pățit? întreb.
         – Eeee, aș vrea să pățim și noi ce i s-a întâmplat lui, zâmbește a pagubă carabinierul. Știi că muncește la Italstrade, adică face întreținere la autostrăzi. Soare, căldură mare, praf, fum de creuzot și asfalt încins…
         – Da, pe la Florența știu că merge. Patru sute de kilometri dus, patru sute întors și mai vine sâmbăta aici.
         – Păi asta e. Ieri, adică după o săptămână de muncă în soare, pe canicula asta, 5 zile de dormit în container și mâncat conserve, a venit cu bagajul la noi la unitate. Și ce bagaj! O geantă plină cu 120.000.000 de lire. O su-tă două-zeci-de-mi-li-oaneeee… Capisci?(2) accentuează militarul uitându-se la mine cu o față incredulă, plină de ciudă, cu un sentiment cum numai el putea să-l trăiască. A găsit-o în buruieni, aruncată dincolo de guard rail(3). A luat-o, s-a uitat la ea, nu i-a atins, și, unde mai pui, a stat cu ea în baracă trei zile. Că miercuri a găsit-o. Fără ca vreunul din colegii lui să afle ceva. Îți dai seama? Și-a venit cu ea la noi pe tren, pe autobuze și n-a plecat până ce nu am numărat bancnotă cu bancnotă, bucată cu bucată, până ce n-am întocmit procesul verbal… Aaaa, a vrut și el unul, că nu pleca fără el… Să fie el sigur de cinstea și onestitatea noastră.

         – Mai sunt proști din ăștia așa, ca el, pe la voi? reluă carabinierul după ce sorbi o gură de cafea.
         – Eeee, omul e de la țară, onest, appuntato. Ca el mai sunt și muncesc serios, de asta și-a lăsat familia acasă. Pentru un ban cinstit. Că dacă rămânea în țară trebuia să se combine cu hoții de acolo. Se vede că nu-i de el.
         – Așa o fi, dar… Giovanni, plătesc eu și cafeaua amicului român de aici, ca să-mi revin.

Cristi Merchea

1. mareșà – maresciallo, grad militar în arma carabinierlor ecivalent în română cu plutonier. Aici adresarea se face prescurtat, ca și cum am spune : plutonie, în loc de plutonierule.
2. capisci (it) - pricepi, înțelegi
3. guard rail (en) – parapet din oțel zincat pus pe marginea autostrăzilor pentru a delimita și proteza șoseaua oe margini de șanțuri, prăpăstii etc sau pentru a a delimita traficul pe sensuri

Lasă un răspuns