Marcel sau puterea de a nu cere nimic

marcel carut

”Bucuria, spunea sfântul Augustin, este expansiunea sufletului, în vreme ce tristețea este contracția lui.”

O frază luată din cartea lui Andei Pleșu, ”Despre bucurie în Est și în Vest” mi-a adus aminte de un lucru foarte aproape de mine ca timp și spațiu. Sau, mai bine, poate acest cotidian de care nu fac mare caz, mi-a adus aminte de această frază citită mai zilele trecute.

 

În fața redacției noastre, ”sub pod la Tiburtina”, cum folosesc mulți români această expresie, se perindă de ceva timp un român într-un cărucior. Are o problemă la un picior, o paralizie, și nu poate merge. A fost la mai multe spitale, i-au făcut mai multe analize. În România au vrut să i-l amputeze. Nu a vrut să audă așa ceva așa că a luat drumul Italiei cu speranța că poate vor reuși doctorii italieni să facă ceva. Nimic de făcut însă. Se mișcă așa, mai merge la un spital în Roma, mai o fizioterapie dar, cel puțin, nu i-l vor tăia.

marcel
Marcel își duce păturile la noul pat

 

Ei bine, în seara asta am plecat mai devreme din redacție, pe la 20. Un frig frate cu gerul, care-ți intră-n oase cu umiditatea lui și te face să te copleșești de durere, învăluie tot ce-i în jur. Marcel, pentru că așa îl cheamă, e deja în pat sub pod. A evoluat de ceva timp: are pat cu saltea. Și multe pături.

– Vrei țigări, Marcele? îl întreb mergând spre mașină.

– Nu,mai am îmi răspunde el, numai ochii văzândui-se din pături.

Până mai acum trei-patru zile a dormit la un Caritas, dar de ieri nu se mai poate. Acolo a dormit numai pentru două săptămâni dar figul de dinainte tot aici, sub pod, la prins.

educatie-vs-bun-simt

Marcel e un băiat cuminte,  iar timpul și-l petrece sub podul din fața gării pe care trece tangențiala est a Capitalei Italiei. Nu cere niciodată nimic Marcel. Dacă-i dai ceva pentru că are grijă de mașină sau împinge repede căruciorul să te anunțe că vin polițiștii să pună amenzi, bine. Dacă nu, tot bine. Nouă ne mai dă ziare românilor care vin la magazin sau la firmele de transport de aici să ia bilete sau să pună pachete. Chiar cu riscul de a fi alungat de unii care nu-l suprtă. Dar el își vede de treabă, educat, cuminte, săritor peste măsură pentru puterile lui.

Primul care mi-a urat ”la mulți ani”  la Anul Nou, tot Marcel a fost.

Acum vreo lună i-au furat telefonul. Dormea pe cartoane iar noaptea, cu frigul care domnea, nici pisica nu-ți venea să o lași afară. De oboseală nu a simțit. Și nici de frig nu se plânge. O singură dată, într-o dimineață, ne-a spus că i-a fost ”cam frig”. Înghețase apa noaptea.

Săptămâna trecut și-a dat ultimii 10 euro unui amărât care venise la muncă aici, în Italia, și nu găsise dar vroia să se întoarcă în țară. După ce i-a dat acei bani l-a găsit la ”păcănele” și asta l-a durut. Pentru că muncise o zi întreagă pentru acei 10 euro, o bere și un pachet de țigări și se gândise că acel om nefericit ca el chiar avea nevoie.  Asta l-a mâhnit tare.

Dimineața, la prima oră, îl găsesc în parcare. Mă întrabă dacă beau cafea. Ar vrea el să dea, să facă și el o bucurie. Pentru că, bucuria lui este “expansiunea sufletului” lui, așa cum spunea acel sfânt Augustin. Pentru că, dicolo de problemele de sănătate, de casă, el e mereu disponibil și zâmbitor. Poate că astea sunt și ingredientele care te fac să mergi înainte, să nu cazi psihic, să crezi că speranța este ultima care te poate abandona. Poate că acea ”contracție a sufletului”, de care spune sfântul Augustin, o are și el de multe ori, sau aproape mereu, dar se compensează cu buna creștere și inima mare care fac dintr-un om emarginat un OM.

Am vrea să-l ajutăm pe acest om cu un singur lucru: un loc unde să poată dormi la căldură, ca semenii lui, oamenii. Și dacă cineva, prin Roma, știe un loc adecvat, așteptăm un semn.

Lăsăm aici datele de contact: 327.9338418 redacție, 334.7262001 Marcel. 

foto și text: C.M.