Maria Dragomiroiu, oaspete de onoare la cea de a treia ediție a Sărbătorii Mărțișorului de la Vasto

 

Duminică, 11 martie 2018, la Vasto,  a avut loc cea de-a treia ediție a Sărbătorii Mărțișorului, un eveniment organizat de Asociația Vocea Romanilor Vastesi.

 

Oaspete de onoare  a fost faimoasa cântăreață Maria Dragomiroiu, care, cu vocea și talentul ei, a oferit publicului mari emoții. A  fost prezent Primarul Orașului Vasto, dott. Francesco Menna, care a salutat pe cei prezenți și a subliniat rolulc onstructiv al comunității românești în structura socială și economică în acest teritoriu, careia îi  „mulțumesc și îi ofer întregul sprijin al administrației municipale pentru toate activitățile viitoare”.

Reprezentantul Statului Român, Ministrul Consilier George Milosan, de la Ambasada României în Italia, a vorbit despre importanța unității și coeziunii comunității românești locale și despre importanța anului 2018 pentru România, an în care se sărbătorește Centenarul Marii Uniri din 1918. 

 

Au încântat publicul la deschiderea evenimentului, copiii de la Școala Românească din Vasto, cu dansuri și poezii.

La următoarea ediție!

Irina Ilona Lazar