Mesaj din diaspora: „dumnezeii, pământu’ și Paștele mă-tii” (cum ar zice bunicul)

romani coada 2

Executarea celor de la Antene a divizat societatea românească dar a scos haita politică la atac împotriva instituțiilor sale. Asta-i România!

„Auzi la ăsta… Ieri ieșea cu o declarație favorabilă hoților de la Antene, azi ne dă, practic, cu tot cu copii afară din țară…
Bravo, nea Iohannis, ține-o tot așa! Bunica-miu, care era un om de la țară, fără carte multă, dar cu principii sănătoase, ar fi spus cam așa: “dumnezeii, pământu’ și Paștele mă-tii”! (Elena Loredana Țoc – facebook)

Plecând de la postarea unei colaboratoare de-a noastre, nu pot decât să-i dau dreptate. Nouă, românilor de rând, numerelor, prostimii, celor plecați din țară și amăgiți, tâlhăriți (pe față sau pe la spate) de penalii ajunși în funcții politice sau administrative, nu ne rămâne decât un singur lucru: să-i înjurăm.

Nici plecarea afară, spre o altă lume și viață, nici votul (element esențial al „puterii” poporului) nu mai poate repara ceva. Practic, orice soluție pentru România este inexistentă, nulă și neavenită. Orice fel de rețetă se dovedește neaplicabilă, fără efect. Ne merităm soarta și, cea mai bună soluție, este o tabula rasa.

Dacă situațiile critice duceau în epoca antică la alegerea unui dictator chiar de către popor, pentru că intrigile și matrapazlâcurile democrației nu mai reușeau să scoată statul roman din criză, așa ne-ar trebui și nouă. Poporul român este incapabil, prin structura sa genetică, să revină la normalul pe care-l vedem peste granițe. Nu suntem noi, de neam, de soi, de viță, de cum vreți să-i spunem, capabili să ne comportăm ca oamenii civilizați. Anormalul este un lucru normal la noi și normalul e anormal.Cu excepțiile de rigoare.

Societatea românească nu are, la ora actuală, nici o forță (civică, militară sau de orice al fel) care să contrabalanseze aroganța, nesimțirea și politica de destabilizare economico-socială, culturală a României. Dacă în perioada interbelică legionarii au trezit conștiințele și au apărut ca o atreia forță în stat,(cu abuzurile știute), dacă statul italian este substituit de organizațiile mafiote în sud, țara noastră nu are decât politicieni tâlhari și oameni sleiți de puteri, incapabili să mai reacționeze, papagali îndobitociți de Antene în colivia România  care se conformează ordinelor și structurilor acesteia.

CAF Tiburtina

Zilele acestea am asistat încă o dată la demonstrația de forță a celor pe care noi, fraierii, i-am ales. În  fruntea loc, omul nostru, cel pe care diaspora l-a ales. Acel altcineva, (pentru că la vremea respectivă era un fost primar) ajuns între timp președintele țării. Adică, în concepția românilor care nu mai trăiesc condiționați de nesimțirea politcii românești, în concepția Diasporei, unul care nu făcea parte nici din PSD-ul pos-comunist, nici din structurile gherțoilor care de 25 de ani jupoaie țara. Unul nou, care nu spune nimic, mut, lemn, dar care, în lipsă de a treia opțiune și prin prisma apartenenței sale la vena germană (simbol al evoluției și civilizației) ar fi putut da startul unei alte Românii.

Credurli, mereu cu vorbele „lasă că poate va face ceva”, „nu vorbește, da’ poate-o face”, românii s-au amăgit din nou. Iar cei plecați s-au amăgit de două ori: o dată pentru că au crezut și și-au sacrificat timpul, sănătatea și speranțele la cozi, a doua oară pentru că au mai convins și pe cei de acasă că acela e binele: neamțul Iohannis, și nu comunistul Ponta.  Numai că, dacă multe lipsesc poporului român, umorul, hazul de necaz și înțelepciunea populară abundă. Vorba străveche „mutu f…e pământul” rămâne mai actuală decât oricând și mănușă președintelui ales în furia cozilor. Și acțiunea de f…re a românilor o realizează noul președinte (pe lângă Parlament, instituții ale statului, ANAF etc) așa cum ne-a spus (printre puținele cuvinte spuse în campanie) „pas cu pas”,  la foc lent, bine și  sigur. „M-ați vrut pe mine?Ei, las că vă ard eu. Patru ani nu aveți ce-mi face!”

După 25 de ani de comunism sub diferite forme, de mulgere în toate sensurile a „vacii România” de către lipitorile ante și post-comuniste, numai disperarea a împins oamenii să aleagă încă o dată răul minor. Am prieteni și rude care încă îmi mai spun, printre dinți, șmecherește, că „ceva” tot au primit românii din diaspora să iasă la vot. „Cum să vină ei atâția la cozi?” Adică, în mentalitatea lor statică, închistată, au rămas tot la heirupul muncitoresc, tot la adunările comandate, obligate de comuniști.

Vizitele lemnului prezidențial s-au dovedit mai bine decât oricând croaziere de plăcere, întâlniri de ochii lumii cu prostimea diasporeană în care monologurile au ținut loc de dialog, bașca pretențiile de la Roma de a cina la 12 noaptea la restaurant de 3 stele Michelin.

Am votat în acele zile cu speranța, deși nu convins, că ceva, sau mai ales, acest cineva va fi un altfel de român. Adică un român mai puțin român, așa cum cunoșteam românii din clasa politică. N-a fost să fie așa iar rezultatele s-au văzut de la primele „acțiuni”. Molatic, fără vlagă, lemn, inexpresiv (obișnuit cu râsetele convulsive ale fostului președinte) noul președinte este un devorator de energii. Practic, când apare, omul ăsta îți ia toată energia. Te anihilează prin inactivitatea lui. Iar atunci când are activitate, nu e ce ne-am așteptat noi.

„În primul rând, cred că libertatea de exprimare în media nu poate fi suprimată pentru banale motive administrative. În al doilea rând, această abordare heirupistă a ANAF mi se pare cel puţin nepotrivită, dacă nu discutabilă”.  Așa s-a exprimather președinte. A mai ieșit vreodată dumnealui să ne spună asta de când e pe mandat? L-ați auzit să protesteze la fel când ANAF-ul a fost în en-grosul de la Focșani sau la vreun amărât în control? Nooo, antenele lui Voiculescu au altă valoare. Ele informează boborul pe care-l conduce Iohannis.

Sentimentele poporului alegător, a diasporei prostite, s-au diminuat și au evoluat de la speranță și încredere, la deziluzie, resemnare, ciudă, mâhnire și până la indignare și ură. Dragostea necondiționată s-a transformat în scurt timp (în urma prestației deplorabile a preșdintelui) în ură spasmodică. Mai nou, miile de fani care l-au aplaudat pe Facebook nu mai sunt buni dacă se pun pe critică și echipa lui Iohannis șterge cu bidineaua mesajele de dezaprobare. Ce mi-e Dragnea, ce mi-e Iohanis. Tot politician, tot din gașca lor. Nmic nou sub soarele României.

Așa că, diasporeni din toate țările, stați unde stați! România nu e pentru voi! Iohannis nu este reprezentantul vostru! E amicul lui Voiculescu, al lui Tăriceanu …

Nu ne rămâne decât un singur lucru, să înjurăm: „dumnezeii, pământu’ și Paștele mă-tii!” cum ar zice bunicul.

Cristi Merchea