Mielul lui Ion

Semnându-se cu pseudonim, un poet vrâncean pe care l-am avut și în paginile cărții „Dulce și Amar” a marcat momentul Paștelui în obișnuitu-i stil pamfletar. O povestioară s-a transformat într-o poezie pe cât de simplă, pe atât de haioasă, tipică realităților noastre.

 

 

Mielul lui Ion

E frumos, e primăvară,
Vremea s-a mai domolit,
Sărbători ne-aşteaptă iară.
Bun. Şi-acum, la povestit:
Nea Ion, pensionarul,
A plecat puţin în piaţă,
Nu-l prea ţine buzunarul,
Puţin miel, ceva verdeaţă…
O sută de lei mai are
Din pensia-i chinuită ,
Pentru mulţi, fără valoare,
Pentru el, nepreţuită.
Merge încet, că n-are vlagă,
Este post – normal -, posteşte,
Şi, cu mâna pe desagă,
Calculează, socoteşte…
„Două legături de ceapă
Şi două de usturoi,
Asta e prima etapă
Hai, că nu-i aşa greoi.
Cu banii rămaşi, pe urmă,
O să cumpăr nişte miel,
O bucată, nu o turmă,
Şi am şi de-un păhărel.”
Bucuros de socoteală
Ia virajul către piaţă
Şi intră în forfoteală
Cu încredere în viaţă.
Însă soarta îl pândeşte
Şi-i trimite o capcană:
Cu-n amic se întâlneşte:
– Noroc, Gheo, să bem o cană!
– Hai noroc, Ioane, dragă,
De-unde vii, unde te duci?
– Cumpărături la desagă
Şi, de restu’, nişte ţuici.
Se cinstiră ca băieţii
Discutând, glumind, râzând,
Despre anii tinereţii
Bând ţuica rând după rând.
Banii se topiră-n grabă
Cu fiece păhărel,
Vântul fluieră-n desagă,
Pa-pa ceapă, adio miel!
Cu un pol rămâne omul
Şi, trezindu-se niţel,
Îl loveşte chilipirul
Şi ia trei coaste de miel.
„De găsesc cinci foi de ceapă,
Drumul n-a fost cu păcat,
Am mielul, mai pun şi apa
Şi am gătit un stufat.”
Asta e istorisirea
Spusă chiar de nea Ion,
Printre lătrături, sărmanu’,
Că avu’ şi ghinion.
După ce mâncă stufatul
Gătit reţeta lombardă,
Îl apucă scărpinatul
Şi găsi-n desag-o zgardă
Cu un osişor metalic
Ce avea gravat „AZOREL”.
Stufatul fu’ animalic,
Doar că mielul fu’… căţel.

by Ayakobama

Lasă un răspuns