Mihaela Neamțu – o poveste de succes în Italia

     Tot mai multe românce, în ultimii ani, după multă muncă și experiență în diferite domenii,  au ales calea antreprenoriatului. De loc de lângă Iași, Mihaela Neamțu a plecat în Italia pentru doi ani iar astăzi este unul din consilierii de nădejde ai românilor din Roma.

 

O întâlnire la biroul din zona Tiburtina din capitala Italiei înseamnă programare. Timpul său este prețios iar telefonul sună ca în centrală. Astfel că, o dimineață de sâmbătă devine moment de confesiune și destăinuiri despre ce înseamnă aventura sa în Italia.

     – Ai plecat pentru doi ani, să-ți faci bani de casă. Cum a decurs?
     – Visul meu dintotdeauna a fost să devin vânzător. La început am vândut produse, acum servicii. Ulterior am citit cărți despre vânzări și, o carte care m-a influențat – pe care am adus-o cu mine, aici, – (o caută fără rezultat) este „Cum să influențezi oamenii” a lui Norman Vincent Peale. Are o alta pe birou, „Forța gândirii pozitive”.

plec în Italia, muncesc doi ani, fac bani de casă și vin înapoi

     Dincolo de acestea, frântă de oboseală după o zi de colocvii, discuții, lămuriri aduse celor care intră în birou, drumuri la școală pentru cel mic, curățenie, mâncare și toate cele, citește câteva pagini.

     Învățătoare timp de doi ani în satul natal, Mihaela va intra în maternitate apoi va da o altă direcție vieții. Va fi reprezentant de vânzări în Iași, la o companie mare. „Îmi plăcea ce făceam, se câștiga bine, nimic de spus, dar nu suficient pentru a realiza o casă. Chiar dacă salariul era de 400 de lei normal, câștigurile depășeau de 4-5 ori salariul.” Cu toate acestea viitorul nu-i surâde astfel că decide (aceasta în îndepărtatul 2004): „plec în Italia, muncesc doi ani, fac bani de casă și vin înapoi. Casa mi-am făcut-o până în 2007, dar de întors nu m-am mai întors.”

      În 2008 fetița sa vine alături de ea cu scuza unei vacanțe. Nu se va mai întoarce nici ea la Iași și astăzi nu ar face-o pentru nimic în lume. Visul ei, care acum e domnișoară de 18 ani, este jurisprudența în Canada. Alte generații, alte aspirații. Iar Mihaela vorbește cu patos și cu sufletul deschis despre copii, despre alte orizonturi și idealuri pe care aceștia trebuie să le urmeze.

     – Ce legături mai ai cu România? Ce te ține aici și de ce nu vrei să mai mergi acasă?
     – În primul rând nu m-aș mai întoarce acasă nu pentru că nu-mi place România sau fraze din astea. Pur și simplu văd mentalitatea pe care cei rămași o au. Aici, dacă stai într-un ambient strict românesc, vei gândi la fel ca cei din România. Dar eu am ieșit din matca aceea și văd că am alte capacități, ale viziuni, alte deschideri. Visul meu este cel al Alexandrei (fiica sa), să o urmez în Canada, oriunde în lume, acolo unde este mai bine. Nu vreau ca ei (copiii) să stea legați de mine. Fiecare să meargă acolo unde-l poartă viața și unde vrea să fie.  

În România am doar amintiri sentimentale. Am momente când îmi vine în minte Iașiul și dorința să merg să mă plimb pe strățile lui. Iar când merg acasă, asta fac: mă plimb singură pe străzile lui. Sunt ai mei acolo și merg să-i văd…
      

     – Care a fost primul impact cu Italia?
     – O, Doamnee… am ajuns într-o sâmbătă dimineață, plecată cu un autocar din Roman, iar la Roma, în Tiburtina, m-a așteptat prietena mea Iulia. Primul lucru pe care l-am văzut, pe scările gării: un negru mângâia fundul unei fete. Iar negri în România nu văzusem. Și nici mângâieri în public. Am rămas așa.
      A doua zi prietena mea m-a și luat la muncă, la curățenie, într-o vilă. „Vino să vezi cum se fac bani în Italia” mi-a spus. Dar eu nu mă așteptam la asta. Nu făcusem asta în țară. În mintea mea trebuia să fac același lucru pe care-l făceam acasă. A fost un șoc. Era absolut altceva, diferit… nu trezit dimineața cu calm, nu mic dejun relaxant, nu ieșit cu mașina, ședințe, clienți… Nimic. Atunci am zis: nu-i nimic: fac bani și mă întorc înapoi.

      A urmat viața de Italia: muncă la fix, „la o nebună” care o ținea sechestrată, fără acte, și să nu se atingă de poartă. Tăia zilele din calendar precum soldații în perioada dinainte de liberare. AMR. Cartea de care ne-a vorbit a fost salvarea ei. Frustrările mari apar când, nevoită să încalțe un copil cu șosete, gândul o duce la fetița de acasă, din România, căreia nu-i era aproape să facă acest lucru cu ea. Pe atunci românii puteau să stea în Italia doar 3 luni astfel că pleacă acasă. Acasă, șoc! Ziua următoare sună șoferul autocarului și-l întreabă când se întoarce în Italia să meargă înapoi. De-acum viața sa se contura la Roma.

      Vor urma doi ani de muncă asiduă „la ore”, curățenie, cunoscând oameni care au îndemnat-o să facă mai mult și ce-i place. Va face apoi asigurări și pensii private (o noutate pentru români acest sector), apoi va fi mediator cultural al unei bănci (pe relația unui alt român, Adrian Grigor, care-o ajută) sau reprezentant pe Roma al unei firme de distribuție a produselor de feronerie, instalații etc. Mihaela intră într-o altă lume. Astfel ajunge să lucreze pentru un CAF (Centru Asistență Fiscală).

Oricine știe ce vrea să facă în viață, și-i place, va reuși acel lucru.

    Astăzi Mihaela Lucia Neamțu este un punct de referință pentru românii din Roma și regiunea Lazio, pentru fetele și femeile care lucrează îngrijitoare sau asistente în casele italienilor în special. Zilnic biroul său este un du-te-vino a zeci de persoane care intră pentru diferite servicii: pensii, calcule ale orelor de muncă, obținerea de facilități fiscale, succesiuni, cauze de muncă etc. mai nou, de câteva luni, Mihaela a încheiat un acord cu un portal italian iar asta i-a adus și mulți italieni care au nevoie de servicii: pensionări, calcule ale anilor de muncă, contracte de muncă pentru angajații sau angajatele lor românce… Mihaela e un nume și o garanție.
Și spune convinsă că:
     

      – Oricine știe ce vrea să facă în viață, și-i place, va reuși acel lucru. Nu există limite. Dacă faci ceea ce-ți place e și mai bine și mai frumos. Dar e nevoie de muncă. E o iluzie să spui că mâine deschizi un birou și merge. Nu merge. De zece ani am ajuns să am peste 1600 de clienți. Dar sunt 10 ani. Mai vin, mai pleacă, mulțumiți, mai sunt și nemulțumiți, merg la alții, se întorc… Ce mă impreionează e că vin și spun: „tu știi că numărul tău mi l-au dat trei persoane diferite?” Sau: „Eu știam de tine de acum un an, dar acum mi-a mai spus o prietenă, și o alta”. Asta te mulțumește.
     În fiecare săptămână vin clienți noi. Asta demonstrează că ceva bun este. Mai sunt și guri rele, dar asta e de când lumea. Dar de când fac acest lucru nu mai am viață privată: sâmbăta, duminica, mesaje la orice oră din zi și din noapte, fotografii…

      – O caracteristică a clienților români?
      – Cum să fie. Oamenii vin pentru sfaturile uni specialist. De multe ori însă vin deja cu lecția învățată sau știută de la altele din parc, de la unii și de la alții, dar nu e ce trebuie. De multe ori ele nu înțeleg ceea ce li se spune și vin ofensate aici.
      – Doamnă, îmi spune o femeie într-o zi, patronul meu mi-a făcut denunț.
      – Ce fel de denunț, doamnă?
       – De lavoro!
       – Ce să-i spui bietei femei, dacă ea a luat termenul italian ca pe cel românesc?

      – De ce aleg românii serviciile Tale?
      – Da, românii vin aici în special pentru că este limba cea care îi face să înțeleagă mai bine. În ultima perioadă, 5-6 luni, angajata a venit cu angajatorul italian pentru a-i face contractul de muncă aici. Au încredere când le explici în românește.

       La început mergeam eu acasă la clienți pentru servicii. Apoi v-am cunoscut pe voi, de la Emigrantul, și, datorită vouă, am deschis acel punct fix de la Tiburtina.
    Peste 1600 de români apelează dar, de când există acordul cu portalul IPS, au intrat foarte mulți italieni. Foarte mulți. Italieni care fac practici de succesiune la noi pentru că, încheind raportul de muncă cu badanta care avusese grijă de decedat, a făcut și practica succesiunii tot cu noi. Prin intermediul portalului, alte două birouri vor fi deschise la Spinetoli și Arezzo. 
       

      Toleranța, înțelegerea sunt reguli de viață pentru Mihaela. O clientă i-a spus odată: „Mihaela, tu ai un dar, acela de a ajua oamenii. Asta știi tu să faci.”
Lumea intră și povestește, plânge, își spune păsul… Mihaela face și asta: ascultă, e consilierul lor nolens-volens. Oamenii i se destăinuie, dar nu de ieri de azi, demult… Pentru că a asculta înseamnă, de cele mai multe ori, a crea un altfel de raport cu oamenii. Iar Mihaela Neamțu, dincolo de practica muncii, de relația consultant-client, este om. Un om deosebit la care românii din Roma și din alte zone vin cu încredere.

interviu realizat de
Cristi Merchea