MII – FLORI DE TEI

Mii – Flori de tei

E-o noapte fierbinte, de vară,
Iar parcul e-ntunecat,
E parcul în care, -ntr-o seară,
De tot, și de noi, am uitat.

Zefirul cerca să ne-mbete
Cu mii de miresme de tei,
N-am ținut cont de regrete
Rămași prizonieri dragostei.

Sub teiul bătrân, pe o bancă,
În brațe m-aveai, te aveam,
De parcă pluteam într-o barcă
La care deloc nu vâsleam.

Priveam doar la bolta stelară
Tăcuți, temători, porumbei…
Lumina de sus, selenară,
Cădea printre mii flori de tei

Cu vorbe rostite în șoaptă
Iubire-mi jurai, şi-ți juram…
Arză-o focul de soartă
Că nu ne-a lăsat ce iubeam!

Iar lacrimi din cer picurau
Și mii – flori de tei, risipite,
Ți-aminteşti cât de mult sfârâiau
Pe trupuri fierbinți, dezgolite?

Când luna pleca la culcare
Şi zorii vesteau că e ziuă,
Atunci ne trezeam din visare
Spălați, dar cu lacrimi de rouă.

Apoi, preț de-un ceas, zăboveam
Sub ploaia bătrânului tei…
Mai știi cât de mult ne plimbam
Prin parcul cu-ntunecate alei?

De-atuncea trecut-au… decade
Și știu că nu ți-ai dorit
Să aștepți ascultând serenade
Cântate de glasu-mi dogit.

Sub teiul în floare acum sunt,
Mă plouă cu mii – flori de tei,
E-o noapte fierbinte, cu blând vânt
Propagă mireasma din ei.

Aici aştepta-voi eu zorii
Visând, cum în barcă plutesc,
Mă las prizonier numai florii
De tei, fără să mai vâslesc.

Bertoni D Albert