Milano – Adrian, sudorul român care a refuzat să meargă la adăpost (Video)

În această perioadă, când temperaturile sunt foarte scăzute, situația persoanelor fără adăpost este îngrijorătoare. Zilele trecute a murit de frig un bărbat de 47 de ani. Autoritățile locale spun că la Milano există cel puțin 300 de oameni fără adăpost – dar numărul poate varia foarte mult – aceștia refuză să fie adăpostiți în dormitorul comunal și petrec noaptea pe paturi de carton în Gara Centrală sau în Piazza San Babila.

„Nu-i putem forța să doarmă în adăposturi – spune consilierul pentru politica socială a Primăriei, Pierfrancesco Majorino – dar în fiecare noapte încercăm să-i convingem să accepte un loc la căldură.” 

Adrian este sudor român, are 59 de ani, se culcă sub arcadele Piazzei San Babila. „N-am cerut, în 20 de ani, de la nimeni nimic. Eu m-am obișnuit așa.”