Milano – Lansarea cărții „Come fratelli” – un deceniu de la aderarea României la Uniunea Europeană

Come fratelli – un deceniu de la aderarea României la Uniunea Europeană

Pe 20 ianuarie a avut loc, la Consulatul General al României la Milano, prezentarea cărții: „Come fratelli : la fratellanza italo-rumena a 10 anni dall’adesione all’Unione Europea”, scrisă de Irina Niculescu și Marian Mocanu, publicată de Editura Unicopli în octombrie 2017.

Prezența autorilor, dar și a multor oaspeți, a dus la un dialog creativ și la un interesant discurs cultural pe tema legăturilor prezente și trecute între cele două națiuni. 

Semnificativ a fost discursul lui Pierfrancesco Majorino – responsabil cu probleme sociale în Primăria Orașului Milano –  care a remarcat importanța cunoașterii reciproce „în a insista  pentru  a ne descoperi ca popoare, în a stimula dorința de cunoaștere bilaterală pentru a crea o Europă deschisă, fară bariere, ținând cont că românii reprezintă comunitatea cea mai numeroasă și cel mai bine integrată  la Milano”.

Un alt oaspete care a ilustrat importanța comunității românești la Milano și nu numai a fost Andrea Orlandini, fondatorul Extrabanca. Printre colaboratorii săi numără foarte mulți români, atât funcționari cât și clienți. Actrița Ileana Popovici a subliniat rolul pe care îl pot avea cultura și cunoștința în raportul între națiuni, cu atât mai mult cu câți români pleacă deja de la o bază culturală comună în ceea ce privește relația cu  Italia: „Românii iubesc Italia, iar cultura este principalul instrument pentru a evidenția aceste legături”.

Primăria Orașului Milano a fost reprezentată și de către consilierul comunal român, Angelica Vasile, care, cu onoare și orgoliu, reprezintă comunitatea românească, fiind președintele Comisiei pentru Politică socială, sănătate și voluntariat;  dar și de către Diana De Marchi, responsabil drepturi  civile, de origine română, care a recunoscut rolul cărții prezentate în educarea și informarea administrației locale. Diana De Marchi și-a exprimat intenția de a crea în cadrul Primariei Milano o bibliotecă cu cărți de acest gen. La solicitarea autorilor au luat cuvântul și Emilia Stoica, Violeta Popescu, preotul Teodor Munzar, editorul Unicopli, Marzio Zanantoni, care au exprimat imporanța acestei cărți în nou-născuta literatură a diasporei românești în Italia.

Evenimentul s-a încheiat pe notele maestrului Dan Dumitru Crețu, care, cu o impecabilă interpretare la nai, a unei melodii românești, a  emoționant publicul prezent, astfel a creat o atmosferă tipică românească, mergând la sufletul fiecărui participant.

 

Irina Ilona Lazar