Miorița sau definiția românului

viorel vintila 2

 

 

 

 

 

Viorel Vintilă

 

Mioriţă laie,

Laie, bucălaie,

De trei zileʹncoace

Gura nu‐ţi mai tace!

Ori iarba nu‐ţi place,

Ori ești bolnăvioară,

Draguţă Mioară. 

cioban

Balada Mioriţa ne caracterizează perfect ca popor și mentalitate. Am fost călcaţi de tătari, de turci, de austro‐ungari, călăriţi și subjugaţi de comunişti… până când sindromul mioritic s‐a impregnat genetic şi nu ne mai revenim din această stare mioritică; ne curg prin vene resemnarea și blazarea.

Românaşul se regăsește în balada Mioriţa fie ca un resemnat al sorţii (vezi soarta ciobanaşului Moldovan), fie ca unul pus pe capătuiala, mânat de invidie și de dorinţa de a avea ceea ce are aproapele lui, precum ciobanaşul Vrâncean și cel Ungurean. Românaşul cel mioritic, este genetic marcat și ale sale sinapse poartă amprenta Baladei Mioriţa!

Ca și în viaţă, unii sunt sus, pe un piedestal virtual, la care plebea ‐ cei asemenea ciobănaşului Moldovan ‐ nu poate aspira și se resemnează. Ei au un statut social de plebeu oropsit și resemnat, în timp ce alţii, precum ciobanaşul Vrâncean și Ungurean, se regăsesc printre noi și ies în evidenţa prin mitocănie, japcă, invidie și meschinărie. Aceştia au un loc rezervat, undeva pe un tron regesc, de unde domnesc cu nesimţire și grosolănie peste plebea resemnată și prea obosită de a mai lua berbecul Vrâncean sau Ungurean de coarne.

Mojicia a luat locul valorii, mitocănia este substitutul caracterului curat, iar contul în bancă decide și are putere de viaţă şi de moarte asupra oropsitului mioritic. Valorile se află la baza piramidei, pe când cocalaria și parvenitismul se află în top, râzându‐le în nas celor educaţi, corecţi, cinstiţi și cu bun simţ.

Se pare că românaşul a fost făcut să sufere şi să se autocompătimească în tăcere… a fost o singura descătuşare majoră… și aici mă refer la manifestarea de amploare din ʹ89, singura excepţie, care însă, confirmă regula. Românul se comportă mioritic și îşi priveşte resemnat şi blazat soarta… el ştiindu‐şi deja destinul de care crede că nu poate scăpa şi renunţă la orice fel de luptă.

De aceea mulți aleg pribegia prin străinătăți în căutarea unor păşuni mai verzi și mai ospitaliere, departe de cruzimea celor precum ciobanaşul Vrâncean sau Ungurean. Vocea lui însă, nu se mai aude pe plaiurile mioritice, fiind înabușită de hăhăitul și behăitul ciobănaşilor căpătuiţi.