NATALE DI ROMA într-o Romă pustiită de virus

      Nașterea Romei (Natale di Roma), sărbătoarea fondării Romei, o sărbătoare laică denumită în antichitate Dies Romana,  este una de suflet pentru cetățenii anticei capitale a ImperiuluI Roman. Anul acesta însă, în  ziua mult așteptată, 21 aprilie, aceasta nu se va mai ține. Pandemia a pus capăt. 

Puțină istorie 

        Fondarea Romei este una de legendă iar Romulus și Remus principalele personaje ale acesteia. Marcus Terentius Varro (116 a.C.Roma, 27 a.C.) însă, unul din cei mai erudiți oamenii ai antichității romane (460 de cărți într-o viață de 90 de ani)  este cel care lasă prima mărturie scrisă despre data fondării Romei. El spune că prietenul său Lucius Taruntius Firmanus, (primul astrolog roman cunoscut din documente istorice), este cel care a reușit să afle cu precizie data,  după calcule astrologice, stabilind că ziua de 21 aprilie 753 î. H. este cea corectă, cea în care în care Romulus fondează Roma. 

Anca Cezarina fulger în mijlocul „senatorilor” romani

       Abia după 800 de ani, în 47 e.n., împăratul Claudius este cel care sărbătorește pentru prima oară data nașterii Romei pentru ca, în 248, Filip Arabul să celebreze mileniul Romei, dată de la care s-au păstrat și mondedele comemorative bătute atunci.

       Au urmat secole și secole în care, sporadic, au fost celebrate manifestări, pentru ca Mussolini să o declre cu fast și grandomanie  sărbătoare națională, un fel de precursoare a fascismului.
      De mai bine de 2o de ani asociația Gruppo Storico Romano este cea care a reluat această manifestare umplând de culoare și frumusețe  orașul.  Grupuri pitorești, frumos îmbrăcate în costume asemănătoare celor purtate acum 2000 de ani, atât de romani cât și ale altor popoare cu care romanii au venit în contact (dacii incluși), reevocă momente și scene ale unei civilizații apuse dar mereu în sufletele romanilor.

Sărbătoarea Romei în 2020

       Anul acesta scriu despre acest eveniment la rugămintea unei prietene, Marilena Băcanu. O vrânceancă stabilită de mulți ani la Roma care are urbea în suflet și participă deseori la manifestările, sărbătorile și evenimentele de aici. Dealtfel românii au îmbrățișat în mulți obiceiurile, datinile și modurile de viață ale locurilor și locuitorilor pe unde au ajuns. Iar Italia e un loc aparte, unde nu ai cum să nu iubești oamenii, limba, satele și orașele și, de ce nu, istoria lor. Ne contopim încet-încet cu locurile care ne-au primit și ne-au dat fericirea pe care am căutat-o și pe care, cu durere în suflet, n-am reușit să o găsim acolo de unde am plecat. Ne simțim acum  apartenenți noilor patrii adoptive.
         Natale di Roma a fost, în ultimii ani, prilej de bucurie pentru mulți români din Roma și satele învecinate. Dacă Marilena a privit cu încântare paradele costumelor romane antice, Cornel Bâtcă le-a fotografiat iar Anca Cezarina Fulger a participat efectiv ca reprezentată a femeilor dace ajunsă în capitala imperială.
        Astăzi, pe 21 aprilie 2020, străzile pavate cu san pietrini sunt pustii. Un peisaj ireal, pandemic, pentru că acest virus ține oamenii în cază iar paradele, costumele, luptele dintre daci și romani, dintre gladiatori, dansurile, sacerdoții, vestalele și toată multitudinea de personaje și actori pentru o zi, veniți din Roma dar și din alte țări, vor lipsi. Va rămâne cea mai tristă și seacă aniversare din ultimii 20 de ani a acestei minunate zile romane: natale di Roma.

Vă prezentăm câteva iagini din aii trecuți preluate de pe contul @https://www.facebook.com/groups/38522206838/ și cel al Cezarinei Fulger.

Lasă un răspuns