NEWS! BLUE AIR ȘI WIZZ AIR SUSPENDĂ ZBORURILE DE LA ȘI SPRE NORDUL ITALIEI

       Blue Air a anulat zborurile spre şi dinspre Milano în zilele de 8 şi 9 martie. Zborurile au fost anulate deoarece nordul Italiei a intrat în carantină pe fondul răspândirii coronavirusului, potrivit Mediafax.ro

       La fel și compania aeriană low-cost Wizz Air a anunțat, astăzi, 8 martie, că toate zborurile pe spre Treviso, situat în apropiere de Veneția, și Bergamo sunt suspendate până pe data de 3 aprilie. Aceasta tot datorită situației grave în care se află nordul Italiei în gestionarea virusului Corona. 

Wizz Air anunță că persoanele care au bilete pentru zborurile București – Bergamo, București – Treviso, Cluj – Bergamo, Cluj – Treviso, Timișoara – Bergamo, Timișoara – Treviso, Suceava – Bergamo, Iași – Treviso, Iași – Bergamo și Craiova – Bergamo până pe data de 3 aprilie nu vor putea călători.

„Pasagerii cu rezervări afectatee de această modificare vor fi informați și vor fi reprogramați automat pe o rută alternativă cât mai curând posibil. Clienții care au rezervat direct pe wizzair.com sau în aplicația pentru mobil a companiei aeriene vor primi o notificare prin e-mail, în care li se oferă reprogramarea gratuită, rambursarea completă a banilor sau rambursarea a 120% din tarifului inițial sub formă de credit de companie, anunță Wizz Air într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.