Nu voi uita

Nu voi uita

 

 

 

Vasile David

 

De ziua ta sunt trist, iubită Țară,
Fiori ce dor prin mine încă trec,
Mi-ai oferit acea șansă ușoară
Să las totul în urmă și să plec.

Eram un miel la țâțe de hiene,
Nu se întrezărea al vieții rost
Și, într-o zi, până în Sânzâiene,
Am renunțat la cel care am fost.

Nori negri se zăreau în depărtare,
Pe spate îmi treceau calde frisoane
Și-apoi lăsat-am „luxul” din dotare
Să dorm, iubită Țară, pe cartoane.

Am tot sperat, votând, c-o să te schimbi,
Dar tu nu te-ai gândit nicicând la mine,
Odorul meu învață-n alte limbi…
Poate ne-aduni și revenim la tine.

Unii vor spune: „de ce am plecat?”,
Alții vor zice: „de ce nu revin?”
Și-atunci, și-acum mă simt un dislocat,
Că tu te zbați într-un fatidic chin.

Hienele de-atunci născut-au monștri,
Te-au gâtuit, te-au stors, de-abia respiri,
Aceștia sunt, astăzi, aleșii noștri
Ce mi-au ucis și dulcile-amintiri.

Atât mi-a mai rămas, doar amintirea,
Când aș fi vrut acolo să rămân,
Spre tine îmi îndrept, mereu, privirea
Și n-am să uit că sunt ce-am fost: ROMÂN!

Lasă un răspuns