O adolescentă din Odobești-Vrancea are nevoie de noi

O tânără din Odobești Vrancea are nevoie de sprijin financiar. Boala i-a răpit adolescenţa şi continuă să-i răpească tinerețea. Crina Ene are 17 ani.

Este elevă la Liceul Teoretic „Duiliu Zamfirescu”  din Odobești. Crina Ene s-a nascut perfect sănătoasă, însă în decursul anilor s-a îmbolnăvit. Bunica maternă susține că boala fetei s-ar putea trage de la o lovitură pe care aceasta ar fi suportat-o. Crina acuza stări de vomă și o puternică oboseală care nu se mai sfârșea.

La început doctorii au tratat-o de epilepsie, însă nu aceasta era cauza. Fata avea o tumoare la nivelul cutiei craniene. A fost operată la Iași  în urma unor investigații amănunțite. După prima operație s-a dovedit faptul că starea tinerei era vizibil îmbunătățită. Pe parcurs, însă, a fost nevoie de o altă intervenție chirurgicală . De data aceasta, tânăra a orbit și a paralizat. De atunci numărul operațiilor nu a încetat sa crească, ea suportând mai bine de 10 operații. Etapele prin care a trecut au lăsat o urma evidentă, atat fizică, cât și psihică. Starea în care se află acum nu este una tocmai favorabilă pentru ea și părinți. Este  optimistă, însă acest optimism îi oferă doar un echilibru emotional, nu și fizic. Nevoile ei cresc pe zi ce trece. Are nevoie de bani pentru recuperare, pentru medicamente, pentru drumurile lunare la Iași.

„Până acum ne-au mai ajutat cei care ne cunosc. Tratament nu mai are. A terminat radioterapia și citostaticele. Are  medicamente pe care le ia zilnic pentru tromboză. Să sperăm că tratăm tromboza și să putem face un pic de recuperare. Boala nu a recidivat, ceea ce e bine. Crina vorbește,  ascultă la televizor, ascultă la telefon”, a spus mama tinerei.

Dacă doriți să o ajutați, puteți să o sunați pe mama Crinei la numărul de telefon: 0735/ 948 987

Sorina Zamfir