O bicicletă pentru România

O inițiativă lăudabilă a unor tineri români

drum noroi copii

Sunt încă sate în România care nu au străzi asfaltate, nici autobuze prea dese sau mijloace de locomoție personale.

Sunt încă multe sate sărace în România; prea multe. Sunt prea multe familii sărace și copii săraci și tineri săraci…

În vara anului 2014 am dus în astfel de sate, pe lângă alimente, îmbrăcăminte și alte cadouri, vreo 10 biciclete, în special pentru copii și tineri. Ni s-a frânt inima văzând câte solicitări ne-au parvenit în urma derulării acestui proiect iar noi nu am putut face față acestor cereri. Ne-am bucurat citind fericirea pe fețelor celor ce aveau șansa să primească o bicicletă. Am observat cât de importantă este o bicicletă pentru copiii care merg zilnic la școală câțiva kilometri pe jos. Am văzut cam cât ar fi ajutați tinerii care merg la liceu cu autobuzul și nu au resurse financiare pentru acest tip de transport iar bicicleta le-ar rezolva o astfel de problemă. Am calculat cam cât ar economisi cei puțini care au un loc de muncă și fac naveta cu autobuzul când ar putea foarte bine să meargă cu bicicleta.

La acestea adăugăm cât ar avea de câștigat ecologia sau sănătatea oamenilor prin practicarea acestui tip de transport. Cred că am avea de câștigat și fiecare din noi, făcând o față de copil să radieze de bucurie în urma primirii unui astfel de cadou. Devenind mai buni vom deveni mai fericiți, iar de Crăciun noi știm să devenim mai buni.

Fericit este cel ce primește un cadou… dar mai fericit este cel ce îl oferă!

Pe scrisorile copiilor din Viișoara- Botoșani, unde ne-am implicat în acest an, pe lângă multe cerințe sau dorințe, se află în mod constant BICICLETA.
Cu ocazia acestor sărbători de iarnă noi am lansat campania de ajutorare denumită: “O bicicletă pentru România”. Ea este adresată celor care care doresc să se implice în a dona biciclete, mici sau mari, noi sau uzate functionale. Ca asociație de voluntariat noi ne vom ocupa de transportul acestora în România de aceea sunt binevenite și contribuțiile financiare în vederea finalizării acestui proiect.

Pentru informații puteți apela “PHILADELPHIA PRO LIFE“& M.E.R. Italia ,,Gesù Unica Speranza” asociatii de voluntariat:
Pentru info si donatii: bici.romania@yahoo.it
Daniel Firiza – Zona Roma – cell: 373.340.1415, 377.418.8742
Paul Asoltanei -Roma cell: 389.053.8001
Massimo Zumpano – Zona Italia Nord-Est – cell: 339.619.0569, email: zumpassimo@yahoo.it    www.missionemer.com