O extraordinară invenție chinezească: mașina acționată cu puterea minții

O mașină care se manevrează numai cu puterea minții a fost testată miercuri în China, informează agenția Xinhua, preluată de agerpres.ro care precizează că acest gen de vehicul se va adresa mai ales persoanelor cu dizabilități motorii și că momentul în care va apărea pe piață este încă îndepărtat.

Realizat de cercetători de la Universitatea Nankai din Tianjin (nord-estul Chinei) în colaborare cu producătorul de automobile Great Wall Motor, vehiculul captează impulsurile creierului utilizatorului cu ajutorul a 16 senzori, le analizează și le transmite sistemului de procesare, care le interpretează drept comenzi de a accelera sau a frâna sau de a manevra ușile.

Acest proiect se alătură altor inițiative asemănătoare, cum ar fi construirea de vehicule care se deplasează fără șofer, menționează EFE. Compania Google lucrează de mai mult timp în acest scop, iar firma chineză Baidu a anunțat, luna trecută, că speră să-și lanseze propria versiune înainte de finalul anului în curs.

Invenția se pare că nu este prea nouă, anul trecut o echipă de studenți indinei, de la Facultatea de Inginerie şi Tehnologie Mount Zion, realizând deja un automobil acționabil tot cu puterea minții.