Oina, joc sportiv tradițional românesc

Câți dintre noi am văzut un meci de oină? Dar tinerii de azi, copiii de 12-13-14 ani, știu măcar ce este oina? Oina ne definește ca popor de 600 de ani.

O bâtă și o minge. Un fel de baseball, dar mult mai complicat, spun profesioniștii. Ei, bine, OINA sau hoina este sportul tradițional românesc. Jocul de oină era răspândit pe întreg cuprinsul țării, având un număr mare de denumiri și variante: în Banat i se spunea „lopta mică” sau „pila”, în Transilvania „de-a lunga” sau „lopta lungă”, în zona Sibiului „fuga”,în Muntenia și în Moldova „hoina” și apoi oina, în Maramureș „ojerul” sau „oirul”, în Dobrogea „de-a lunga” etc.

Se pare că primul meci oficial de oină s-a desfăşurat pe 10 mai 1898, în grădina Cişmigiu. Atunci, gimnaziul Gheorghe Şincai s-a impus în faţa liceelor Matei Basarab, Sf. Sava, Mihai Viteazul, Gheorghe Lazăr, gimnaziului Dimitrie Cantemir şi a Şcolii Normale de Institutori. Întrecerile din acel an au adus un nou sport.

Profesorii de sport au fost cei care s-au luptat să introducă Oina ca disciplină sportivă în școli. La sfârşitul secolului al XIX-lea, educaţia fizică primită de şcolarii din țara noastră se rezuma la exerciţiile gimnastice, efectuate în condiţii improprii. Jocurile lipseau, motiv pentru care Spiru Haret a convocat o întâlnire cu mai mulţi maeştri de gimnastică. Aceștia au ales oina, dintre jocurile preferate ale copiilor de atunci, ca disciplină sportivă. Astfel, buşita, mingea bătută, mingea la zid sau poarca nu au cunoscut niciodată reguli scrise şi regulamente pentru concursuri.

Oina aducea, în viziunea teoreticienilor săi, mai multe beneficii – era un joc pentru echipe de câte 8-12 jucători, care astfel îşi îmbunătăţeau condiţia fizică, atenţia, viteza de reacţie etc.

Iniţial, jocul de oină a fost destinat şcolilor de băieţi. Au fost însă și profesori care au încercat să creeze o variantă pentru fete, oiniţa, însă oina a rămas o disciplină sportivă preponderent masculină.

Deşi concursurile şcolare de oină erau, la început, deosebit de populare, iar elevii încercau să joace şi în afara orelor de clasă sau în vacanţe, oina a intrat într-un con de umbră din anii 1920-1930. După Primul Război Mondial, atenția oamenilor s-a îndreptat către fotbal sau box.

După cel de-Al Doilea Război Mondial, românii au început să joace din nou acest sport. La 29 iunie 1949, conducerea Partidului Muncitoresc Român a adoptat o decizie în favoarea reintroducerii oinei. Mai târziu, în cadrul „Daciadei“, au fost organizate întreceri de oină.

Astăzi, există instituții din România care au echipe de oină cu care participă la campionatele dedicate acestui sport, cel mai important dintre acestea fiind Cupa Regelui la Oină.

Sursa:Wikipedia

http://acasalaromani.ro/oina-sportul-national-romanesc/