Orașul Târnăveni s-a înfrățit cu San Salvo, de pe coasta Adriaticii

Vineri, 17 august, la primăria orașului Târnăveni a avut loc ceremonia semnării protocolului de înfrățire între localitatea de pe Târnava Mică și San Salvo, frumosul oraș italian de pe maluil Adriaticii.

Prin această înfrățire, primarii celor două  localități, Nicolae Sorin Megheşan și Tiziana Magnacca au creat premizele unor colaborări privilegiate culturale și economice între cele două orașe, mai ales că în localitatea italiană comunitatea românească reprezintă 10% din populație. 

Primul pas al acestei acțiuni a fost făcut anul trecut, pe 27 noiembrie, când, în prezența ministrului  George Miloșan de la Ambasada României la Roma, a fost semnat un prim acord. Pentru aceasta, consiliul comunal al localității San Salvo adoptase pe 15 august o rezoluție pentru favorizarea raporturilor între cele două localități

 

Familia municipiului Târnăveni, mai mare

Primarul municipiului Târnăveni, Nicolae Sorin Megheşan, şi-a manifestat încrederea că acordul de înfrăţire dintre cele două localităţi va fi de bun august atât pentru târnăveneni cât şi pentru comunitatea din Sal Salvo.

„Municipiul Târnăveni împreună cu San Salvo au căzut de acord să punem bazele unui protocol de colaborare, să punem bazele unei înfrăţiri. Practic, familia municipiului Târnăveni s-a mărit” a spus primarul Megheșan. 

 

Italia, o a doua patrie pentru români

Cuvinte frumoase de apreciere  a avut și primaruil din San Salvo, Tiziana Magnacca. care a mulţumit gazdelor pentru ospitalitatea cu care a fost primită la Târnăveni „Vă mulţumesc tuturor celor care aţi făcut din Italia o ţară mai puternică, o ţară mai mare şi o ţară cu mai mulţi tineri datorită fiilor voştri”, au fost cuvintele primarului italian Tiziana Magnacca

foto copertă: sansalvoweb.it

 

Lasă un răspuns