Ororile sistemului medical din secolul XIX: bolnavi legați de copaci și biciuiți, tratați cu descântece

Românii apelau la vraci, preoţi şi vrăjitori pentru a se vindeca de boli, este mărturia unui medic francez care a călătorit la mijlocul secolului trecut în Ţările Române.

646x404

Joseph Caillat, un medic francez celebru la mijlocul secolului al nouăsprezecelea, a petrecut mai mulţi ani călătorind în Principatele Române.

În urma expediţiilor sale prelungite, doctorul, distins cu ordinul Legiunea de Onoare, a oferit unele dintre cele mai minuţioase relatări despre modul în care românii din acele timpuri se raportau la starea lor medicală şi despre cum încercau să se trateze de diferite boli.

Joseph Caillat era uimit de neglijenţa cu care oamenii se raportau la boli şi de starea precară a sistemului sanitar, dar cel mai mult l-au impresionat practicile arhaice de vindecare.

Semnul crucii pentru liniştea sufletească

Poporul crede în tot felul de vrăjitorii, spirite, strigoi etc. Are o mulţime de practici superstiţioase”, constata doctorul.

biserica sec 19

Pentru a se simţi împăcat, omul ajunge să facă semne ale crucii, să se prosterneze în faţă imaginilor, să le sărute, să aprindă lumânări în faţă sfântului favorit. Zilele de post de sărbătoare, atât de numeroase în calendarul ortodox, sunt cu rigurozitate respectate. Cu bani se poate răscumpăra păcatul, comuniunea, sentinţa de divorţ”, relata medicul.

Zidarul care opera cataracta

În 1847, scria Joseph Caillat, în Ţara Românească erau mai puţin de 50 de doctori în medicină şi doar 20 de chirurgi. Medicii erau greci sau austrieci, în mare parte. Se deplasau doar cu trăsura şi erau foarte respectaţi.

Am găsit la Craiova un zidar de origine albaneză, care opera cataracta prin apăsare cu o tijă metalică. Reuşea destul de multe intervenţii, pentru care era plătit cu un ducat pentru fiecare. Cât despre fracturi, luxaţii, entorse, ele erau treaba preoţilor sau a felcerilor. Bărbierii erau cei care se ocupau de luarea sângelui. Le făceau cu ajutorul briciului, o fâşie de lână le servea drept garou, iar apoi rana era legată cu o bucată de bumbac înmuiată în ulei, legată cu o batistă. Aveau lipitori şi ventuze făcute din coarne de bou”, scria medicul francez.

Medicul francez relata despre repulsia românilor faţă de vaccinuri. Când sunt anunţaţi de sosirea medicului se ascund în păduri, în grajduri sau plătesc jandarmului o mică monedă pentru scăpa. De cele mai multe on vaccinarea nici nu are loc.

Bolnavii psihici legaţi de copaci

În Bucureşti existau la mijlocul secolului XIX trei spitale: Colţea, Filantropia şi Brâncoveanu, iar în apropierea oraşului alte două, Pantelimon şi Mărcuţa, ultimul fiind destinat bolnavilor cu afecţiuni psihice.

holera

 

Nebunii sunt amestecaţi, bărbaţi cu femei, copii cu bătrâni, într-o stare de semi-nuditate şi o mizerie înspăimântătoare. Biciul rezolvă toate problemele acestor bolnavi. Am văzut la Câmpulung o tânără femeie nebună, dintr-o familie bogată, care era legată de picior de un arbore şi lăsată afară zi şi noapte în privirile şi batjocura trecătorilor. În faţa acestui spectacol emoţionant, nimeni nu a fost înduioşat. Lucrul era normal şi nicio vorbă de indignare nu a fost rostită de boieri, care par civilizaţi pentru că ne citesc romanele, ascultă muzică italiană sau se îmbracă după moda noastră”, scria Joseph Caillat.

Boli ale copilăriei, care puteau aducea moartea, erau prevenite prin descântece şi superstiţii, în trecut.

„Un ducat pus sub căciuliţa copilului, o bucată de pământ luat de la pantof şi pus pe fruntea lui, o panglică bleu în jurul gâtului, culoarea onoarei la turci, sunt remedii folosite de mame pentru a ocroti pruncii de vrăji, ochi răi”, scria autorul.

Românii preferau descântecele pentru a alunga chiar şi frigurile.

Epilepticii „trataţi” de căluşari

Chiar dacă românii aveau o alimentaţie bogată în porumb şi produse făinoase, pelagra era inexistentă.  Medicul scria că a întâlnit numeroase cazuri de epileptici, persoane afectate de o boală pe care acesta o asocia cu alimentaţia cu porumb.

Boala copiilor este răspândită în principate, unde alimentul de bază este porumbul. Cel care are această boală este numit posedat de iele, adică de zâne. În toţi anii, cu şase săptămâni înaintea Paştelui, trupe de căluşari, care sunt un fel de amintire a preoţilor din vechime, străbat oraşele şi satele şi dansează jocuri războinice, bărbaţii înarmaţi cu săbii, iar femeile cu cuţite. Aceştia încearcă să-i vindece pe cei atinşi de boală, făcându-i să danseze alături de ei. În 1846, una dintre aceste bande a vrut să vindece un epileptic. Atât l-au pus să danseze pentru a scoate zânele din el, încât nenorocitul şi-a dat duhul după 24 de ore”, scria francezul.

Bolile venerice

Incidenţa şi precocitatea apariţiei bolilor venerice l-a uimit pe francez.

Spitalele sunt populate numai de către sifilitici, printre care se află şi numeroşi preoţi. Se recunosc după comportamentul lor în faţa medicilor, nu se descoperă înaintea acestora. Când întrebam un bolnav despre antecedentele sale sifilitice, nu putea să-şi amintească primele scurgeri şi plăgi. Am întâlnit pe stradă ţigani, băieţi şi fete, de şase-şapte ani, complet nuzi şi care aveau totuşi semnele bolilor, relata autorul.

Cum se trăia în ocnă

Condamnaţii pe timp limitat se culcă cu picioarele legate pe nişte priciuri în închisoarea de la suprafaţă, în timp ce vieţaşii dorm pe nişte împletituri de paie în salină, de-a lungul pereţilor. Localnicii care lucrau în salină erau sănătoşi, în schimb condamnaţii pe viaţă aveau o stare de nenorocire.

Examenul condamnaţilor la viaţă din Telega mi-a arătat un alt fel de adevăr. Aveau o tuse seacă şi continuă. Toţi aveau senzaţia unei greutăţi ce le apasă pe piept şi a unei mâini care îi sufocă în gât. L-am ascultat şi le-am găsit mult lichid Ia plămâni. Faţa le era umflată, iar ochii ieşiţi din orbite, pielea păroasă le era umedă. Mulţi aveau gingiile sângerânde, plăgi violete pe membre şi semnele unui scorbut avansat. Toţi se aflau într-un grad avansat de hidropizie şi erau în pragul agoniei”, afirma francezul.

Oroarea suferinţelor îndurate de condamnaţi m-a impresionat atât de mult, încât într-un memoriu pe care l-am trimis guvernului la întoarcerea mea în Franţa, am scris că este de dorit că această pedeapsă să fie ştearsă din Codul penal al ţării. Pedeapsa cu moartea, aplicată imediat ar fi mai umană decât aceea agonie de trei sau patru ani. Se pare că rugămintea mea a fost ascultată. Generalul Omer paşa, care se află în principate, i-a spus consulului nostru care îi prezentase cererea mea, că munca forţată din ocne pentru condamnaţii pe viaţă a fost desfiinţată”, informa autorul, în volumul „Călătorie medicală în provinciile dunărene”

Medicul francez Joseph Caillat a petrecut trei ani în Principatele Române, în perioada 1845 – 1848, şi a călătorit mult în teritoriile ţării noastre. A mărturisit că expediţiile sale au fost făcute din dorinţa de a-şi îmbogăţi cunoştinţele despre comunităţile mai puţin cercetat, dar au avut şi un scop umanitar. Relatările medicului parizian, distins cu Legiunea de Onoare, au fost publicate în revista „L’Union Medicale”, în foileton, în anul 1854. Fac parte din volumul volumul „Călătorie medicală în provinciile dunărene”. Joseph Caillat nu a făcut referiri la situaţia politică a principatelor, în schimb, a descris în detaliu comunităţile, viaţa românilor, obiceiurile şi sistemul medical.

Sursa www.adevarul.ro