Păpușa din noroi – O CARTE

      Ieri, 23 mai 2020,  am reușit să intru în poesia „Păpușii din noroi”, penultima carte a Lilianei Nechita.

      Teribilă, tragică, sfâșietoare… și adjectivele ar putea curge la nesfârșit pentru această povestire a Lilianei Nechita. E ca lutul acela pe care, mici fiind, îl amestecam cu apă și plăsmuiam ce ne trecea prin minte. Dar de data aceasta, povestirea aceasta este ea cea care-ți plăsmuiește sufletul, ți-l contorsionează, ți-l străpunge și ți-l frământă cu fiecare rând pe care-l citești.

      Am început să citesc cartea și nu m-am oprit decât să respir. Povestea aceasta, prima din carte,  nu o lași din mână nicio clipă și ai vrea să nu se mai termine. Frânturi, gânduri așezate pe hârtie într-o formulă inedită. Zici, de multe ori, că virgula nu e corect pusă… dar  e pentru că așa sunt trăirile personajului principal, ca viața: plină de imprevizibil, de lucruri și stări învălmășite, de situații inexplicabile care apar și dispar fără regula virgulei, la o anumită vârstă, prea timpuriu; scurgeri de viață grea și incertă, hăul nersfârșit al lipsei de iubire maternă, căutarea unui Dumnezeu care ar trebui să înclocuiască o mamă dar care „se ascunde”…
      „Pe pielea lui învățase că Dumnezeu nu e chiar pretutindeni, se mai și ascunde uneori, sătul de rugăciuni și văicăreli.”
 
      Dacă veți dori vreodată să citiți vreo carte, prima dată căutați „Păpușa din noroi”. Măcar pentru prima povestire.

       Vă va urmări, după terminarea lecturii, mult timp și vă va lăsa o rană adână.

      E rana României.

                                                                                                    Cristi Merchea