Pățaniile unor vrânceni care au venit în Italia prin anii 90

Cu ani în urmă, multe din străzile din Capitala Italiei dar și din alte orașe, unde se aflau depozitele de materiale de construcții (la Roma cunoscute drept „smorsuri”) erau locurile unde conaționalii noștri se așezau și așteptau în speranța că cineva va veni și-i va lua la muncă. Și astăzi a mai rămas obiceiul, numai că din ce în ce mai puțini sunt și cei care caută, la fel cum și cei care vor cu adevărat să muncească.

Demult, abia veniți din țară, prin anii 90, fără să știe mare lucru din limba lui Dante, doi vrânceni de prin zona Păuneștiului Vrancei se așază dis-de-dimineață în rând cu ceilalți, trimiși de prieteni care știau mersul aici, la un depozit.

După ceva timp de așteptat, în care mai mulți fuseseră luați la muncă de alți români sau italieni care aveau nevoie în șantiere sau în agricultură, cei doi tineri ai noștri își cam pierduseră speranțele. Pe punctul de a pleca, când doar câțiva mai rămăseseră dintre cei veniți dimineață, o mașină reduce viteza, se apropie încet și coboară ușor geamul din dreapta.

Un italian mai în vârstă, pe la 70 de ani, îi întreabă pe cei doi tineri vrânceni dornici de muncă:
– Sapete potare gli alberi, gli ulivi, cere acesta făcându-le semnul tăiatuui cu foarfeca.
Cei doi se privesc unul pe celălalt și, fără să gândească prea mult, aprobă imediat, convinși că ceea ce făcuseră acasă de mici se aplica și aici.
– Si, sig-nore, si! Noi casa tăiat de mici alberi, via, pomi fructiferi…

Nu au înțeles mare lucru din ce le spusese italianul, dar gesturile lor convingătoare, aprobatoare, l-au făcut să-i urce pe cei doi în mașină și să plece spre locul cu pricina. După câteva minute de mers ajunseră într-o frumoasă livadă de măslini, cu vii împrejur și un sat în depărtare, cocoțat pe creasta unui munte. Omul le-a dat instrumentele necesare (foarfeci, fierăstraie, drujbe etc) și le-a arătat prin cuvinte dar mai mult prin gesturi ce era de făcut.

Alla fine pulite per bene tutto. Avete capito?* a întrebat cu voce convingătoare țăranul, bucuros că găsise ce-i trebuia și la preț redus: 40.000 de lire pe zi și un „panino” la prânz.
Torno a pranzo, vi porto da mangiare. Va bene? Cosa bevete voi, birra o vino?** a mai întrebat omul, știind că ai noștri iubeau mai mult mustățile domnului Perroni decât vinurile de pe dealurile din jur.
– Birra, segnore! răspunseră cei doi și luară instrumentele în mână pornind spre locul muncii.

Italianul, bucuros nevoie mare că a găsit ce-i trebuia, urcă în Panda lui obosită și luă drumul satului de pe creasta muntelui.
Vrâncenii noștri se puseră pe treabă și dăi, și luptă, și taie, și așază crengi, ramuri, tulpini… Fiecare măslin tăiat devenea o grămadă organizată de resturi bine așezate și aranjate. Își zâmbeau în mustață, dar nu se opreau pentru că de muncă era aici și până la curățarea dealului mai era ceva.

La prânz, pauză. Moșul nu a mai ajuns. Nici cu bere, nici fără bere, nici cu panini, nici fără ei. Noroc că cei doi își luaseră cu ei câte o bucată de pâine și câteva felii de salam cu roșii. Se puseră pe mâncat, prânziră, după care reluară munca, gândind că moșul ar fi putut păți ceva cu mașina care nu era nici pe departe imaginea a ceea ce ar fi trebuit să aibă un „patron” italian.

Nu se lăsase seara, era primăvară și soarele stăruia încă deasupra orizontuui. Un motor înfundat se auzi dincolo de livadă, și, în câteva clipe, Fiatul moșului își făcu apariția pe poarta livezii. Opri brusc, dar în afară de sunetul frânei de mână trase după oprirea motorului, cei doi nu mai înțeleseră nimic.

Cu mâinile în șolduri, cu ochii căscați ca în fața celei mai mari minuni de pe Pământ, moșul privea consternat scena din fața sa: Dealul, curat lacrimă, fără livada de măslini centenari, stătea cuminte, chel. La poalele ei, cei doi își arătau fasolea, bucuroși nevoie mare de faptul că terminaseră totul înainte de termen.

Pezzi di merda, figli di puttana!!!*** se auzi deodată vocea sugrumată, urlând de durere și neputință a moșului. Che minchia avete combinato?! Mi avete rovinato il mio olivettooooo! Via, pezzi di merda! Viaaaaa!**** Și porni spre ei, apucând o coadă de sapă rezemată de căbănuța în tablă folosită pentru unelte. Fața i se contorsionase, i se schimonosise dureros iar cuvintele deveniră fulgere și trăsnete, amestecate, întortocheate, tunând spre cei doi care, increduli de nerecunoștința moșului din partea căruia așteptau numai laude, poate și un premiu, o luară pe coastă la deal, fugind rupând pământul:
– Ți-am zis io, Costică, că trebea să tăiem și via?!!!

Cristi Merchea

* Alla fine pulite per bene tutto. Avete capito? – La sfârșit curățați totul bine. Ați înțeles?

** Torno a pranzo, vi porto da mangiare. Va bene? Cosa bevete voi, birra o vino – Mă întoc la prânz, vă aduc de mâncare. Bine? Ce beți voi: bere sau vin?

panini – sandvich

***Pezzi di merda, figli di puttana!!! – bucăți de rahat, fii de curvă!

**** Che minchia avete combinato?! Mi avete rovinato il mio ulivettooooo! Via, pezzi di merda! Viaaaaa!  – Ce p…..a ați făcut? Mi-ați distrus livada de măslini! Cărați-vă, rahaților. Cărați-văăă!