PLĂCINTĂ CU VARZĂ

Plăcintă de postplăcintă de post

Ingrediente:
1 pachet de foi de plăcintă
varză albă dulce călită simplu, în 50 de ml. de ulei, cu o ceapă, sare şi piper
3 linguri de pesmet
ulei pentru uns
100 de ml. de apă minerală carbogazoasă
Preparare:
Bineînţeles, mai întâi am tocat şi călit varza: am pus uleiul într-o cratiţă încăpătoare, am adăugat în uleiul încins ceapa tocată, apoi varza, sare şi piper. Am călit la foc mic, amestecând din când în când, până ce varza s-a înmuiat şi a scăzut şi s-a evaporat o mare parte din lichidul conţinut. Se poate adăuga verdeaţă după gust (mărarul e foarte potrivit)
Se porneşte cuptorul şi se fixează la 180 de grade Celsius.
Se unge o tavă adanca cu ulei şi se suprapun pe fundul ei 3-4 foi de plăcintă, stropite cu ulei şi ele, nu e nevoie să se ungă foile pe toata suprafaţa, pur şi simplu se stropesc. Se presară peste foi pesmet. Deasupra se întinde un strat de varză calită şi tot aşa se construieşte plăcinta repetând paşii anteriori. Se taie cu grijă plăcinta crudă în porţii de dimensiunea dorita şi se toarnă deasupra apă minerală carbogazoasă.