Povestea cerșetorului afgan

image

Un profesor afgan, fiul molahului orașului Kabul, ajunge pe jos până în România ajutat de o prietenă adevărată, o cățelușă. O poveste ca cele din „1001 și una de nopți…”

bruno stefan

Bruno Stefan ________

Am un prieten bogat, care are mai multe magazine în centrul Capitalei: rotiserii, fast-food-uri, cabinete medicale, veterinare, de avocați etc. Acum vreo 7 ani s-a aciuat lângă una din rotiseriile lui un orb însoțit de o cățea. Când nu avea ochelarii pe nas era înspăimântător, căci avea ochii scoși. După ce primea de la vreun client sau de la vânzător o bucată de pui, se retrăgea într-un colț, mesteca bine carnea și o scotea să i-o dea câinelui care-l însoțea. Intrigat de comportamentul lui ciudat, care-i alunga clienții de la rotiserie, prietenul meu s-a hotărât să stea de vorba cu el. L-a chemat în biroul lui, dar el a refuzat să intre dacă nu intra și cățeaua lui. Mirați de atașamentul lui față de un câine, ne-am hotărât să-i ascultăm povestea.

– Tatal meu a fost mollah-ul orașului Kabul. El a fost cel care a organizat apărarea orașului la invazia rușilor. Credea mult în valorile civilizatiei americane și a început tratative cu ambasada SUA pentru susținerea rezistenței afgane. Lupta de guerilă pe care a dus-o de la început a creat o solidaritate uriașă între afgani și el a primit sprijin din toate colțurile țării. Dar într-o zi, sub pretextul ajutorului islamic, în orașul nostru au intrat trupele saudite. Au ocupat poșta, gara, radioul, spitalele și toate punctele cheie din oraș, spunând că vor să organizeze mai bine apărarea în fața rușilor. Tata nu l-a privit cu ochi buni de la început pe liderul lor, Osama bin Laden, căci părea viclean și cu scopuri ascunse. Antipatia a fost reciprocă, dar nu s-a manifestat o bună bucată de vreme.

Când Osama l-a proclamat mollah peste oraș pe un alt afgan, dându-l la o parte pe tata, acesta a reacționat cerându-i să părăsească țara. În acea noapte seraiul nostru a fost atacat de saudiți, tata a fost omorât, la fel și mama și fratele meu cel mare, iar mie mi-au scos ochii, urmând să mă omoare a doua zi, împreună cu celălalt frate și cu sora mea. Cum cunoșteam toate cotloanele casei, am reușit să fug și să mă ascund în casa imamului de la periferie – vechi prieten cu tata. La scurt timp Osama a declanșat războiul cu americanii, iar Kabulul a fost continuu bombardat. Într-o noapte o bombă a atins casa imamului strivindu-ne pe toți sub ruinele ei. Eu am nimerit sub masă, dar nu mă puteam mișca pentru că deasupra mea erau mormane de moloz. I-am strigat pe toți din casă, dar nimeni nu mi-a raspuns și cred ca erau morți cu toții. Eram convins ca voi muri și eu, căci nu știam cum pot să ies. Într-un târziu am auzit un lătrat de caine. Am strigat și câinele și-a dat seama unde eram. A reușit să-i alerteze pe vecini și m-au scos de sub dărâmături. Au venit cei de la Salvare și au vrut să mă ia la spital, dar eu am fugit de teama să nu încap iar pe mâna saudiților. Atunci cățeaua a venit după mine.

CAF Tiburtina

De parcă ar fi înțeles totul fără să-i vorbesc, m-a scos din oraș pe drumuri ascunse, ferite de paza oamenilor lui bin Laden și, după 10 săptămâni de rătăciri prin tot felul de așezări, am hotărât să părăsesc țara. Căci întreg Afganistanul era bombardat, chiar și munții cei feriți și plini de peșteri secrete. Însoțit de aceasta cățea, am traversat munții și am ieșit din țara pe la Bala direct în Turkmenistan. Am bătut la porțile mai multor căpetenii turkmene care, în trecut, apelaseră la ajutorul tatălui meu, rugându-i să mă ajute să-i îndepărtez pe saudiți din Afganistan. Amăgiți însă cu ideea imbogățirii cu petrolul din Marea Caspică, cei mai mulți lideri nu mai voiau să audă de țara mea – se temeau și de ruși și de americani și de saudiți și nu voiau să aibă vreo atitudine vrăjmașă față de ei. Așa că am plecat mai departe în Armenia, apoi la kurzii din Turcia și, negăsind sprijin nici la ei, am urcat în Bulgaria și apoi în România. Am ajuns aici dupa 6 luni de mers, în cea mai mare parte pe jos, dormind pe marginea drumurilor și mâncând ce îmi dădeau oamenii sau ce găsea cățelușa asta. Cu cât mă îndepărtam de țara mea, cu atât interesul și dorința de a ajuta Afganistanul scădeau simțitor.

În Bulgaria și în România oamenii nici nu știu unde e situată țara mea pe harta, iar comunitățile musulmane nici nu vor să ne ajute în vreun fel. Eram convins că voi merge mai departe până la Bruxelles sau chiar mai departe în SUA, dar cățelușa s-a îmbolnăvit. Picioarele o dor și nu mai poate face drumuri lungi, iar dinții i s-au stricat și nu mai poate mesteca fără dureri. Așa că ne-am oprit aici în București de câțiva ani. Am găsit o vreme un frate musulman care m-a lăsat să-l ajut la shaormerie, dar când clienții i s-au împuținat nevasta lui a dat vina pe înfățișarea mea și a trebuit să plec. Am vrut să predau pe undeva limba și literatura arabă, căci aceasta era specialitatea mea la Kabul, dar n-am găsit pe nimeni interesat aici. Și am continuat să cersesc ca să am cu ce s-o hrănesc pe cățelușa mea și să strâng ceva bani pentru a o putea vindeca. Dacă ea m-a salvat de la moarte și m-a adus până aici, sunt dator și eu s-o salvez, ca să mergem mai departe. Știu sigur că dacă voi ajunge în America soarta țării mele se va schimba.

Prietenul meu afacerist l-a luat pe cerșetor și l-a dus la cabinetul lui veterinar. Nu știu ce s-a întamplat mai departe, căci el nu s-a mai aratat lângă rotiserie. Uitasem de el, căci au trecut 7 ani de-atunci, dar ieri prietenul m-a sunat să-mi spună că a primit o scrisoare de la cerșetor. A ajuns în SUA, preda la Universitatea din Madison, Wisconsin și speră să se reîntoarcă în Afganistan în anul următor cu sprijinul autorităâilor americane. M-a uimit modul în care a încheiat scrisoarea: “Mulțumesc lui Allah pentru milostivenia lui și îl rog să mă ierte că mă închin și lui Hristos, pe care îl implor să aibă grijă de tine, așa cum tu ai avut grijă de cățelușa mea”.

24 decembrie 2009