Povestea din căsuța dărăpănată

 20131003_114501O poveste tristă cu italieni care o duc ca noi sau mai rău

La aproximativ 30 km depărtare de fastuoasa capitală a Italiei, ”frântură din Roma”, așa cum mai este numit frumosul orășel de la mare, Ostia (sau Lido di Ostia), ne captează atenția și ne impresionează prin eleganța lui pe măsură ce ne apropiem.Acest cartier a luat naștere în timpul regimului fascist, transformat în acea perioadă în “plaja de la Roma”. Conexiunea dintre Capitală și această plajă era făcută cu ajutorul sistemului feroviar care, mai târziu, în anul 1927, va fi legată de autostrada Via del Mare, înaintea desfășurării proiectului privind aeroportul Roma-Fiumicino. Încetul cu încetul, Ostia devine o localitate turistică din ce în ce mai vizitată dar și populată, ținand cont că aici se află și un port turistic, Porto di Roma, care face legătura cu celelalte orașe din Italia. Dezvoltarea s-a produs cu timpul așa cum declară bătrânii italieni născuți aici.
La cațiva pași de mare, pe o străduță plină de verdeață, cu blocuri înalte, își duc viața două suflete uitate parcă de timp și de oameni. Căsuța în care locuiește doamna Panicci împreună cu fiul său, se aseamănă unui adăpost de chirpici întâlnit în zonele sărace ale României. Curiozitatea te împinge să intri în contact cu aceste ființe și să le afli povestea. Trăiesc aici de peste 70 de ani.
Giuseppe, fiul doamnei Edda Panicci, s-a născut aici, a copilărit în aceste locuri unde odinioară nu erau nici blocuri, nici străzi, ci doar o întinsă priveliște de nisip.Anii au trecut iar Ostia a prosperat. Clădiri, oameni… orășelul nu mai este pustiu așa cum era în copilăria lui Giuseppe. Cei care trec prin fața adăpostului de lut aruncă o privire ce trădează compătimirea. El nu vede cu ochi buni acestă ignoranță și spune că, dacă ar fi avut posibilitatea, și-ar fi ridicat o casă ca tot omul. Cu toate acestea este mulțumit că acel pământ pe care este construită căsuța îi aparține, chiar dacă este nevoit să plătească statului taxele pentru proprietate, iar ajutor nu primește din nicio parte.

Sărăcia îl obligă să lupte din răsputeri pentru a se întreține dar și ca să-și întrețină mama bolnavă. De curând bărbatul și-a pierdut locul de muncă iar acum supraviețuiesc din pensia bătrânei de doar 600 euro. Nepăsarea autoritățiilor și grija zilei de mâine îl înspăimântă dar optimist de fel, spune că nu și-a pierdut încrederea.
”Ceva o să se schimbe; sperăm doar în bine. Nu pot pleca de aici: mama are probleme grave cu inima și nu o pot lăsa singură și nici bani pentru îngrijitoare nu-mi permit. Este din ce în ce mai greu și pentru noi italienii. Nimeni nu ne ajută, de cele mai multe ori au prioritate străinii. Da, ați auzit bine.
Am făcut cerere pentru o casă populară și ni s-a spus că au alții prioritate. Să mai așteptăm! Am vrut să-mi îngrădesc curtea așa cum trebuie; am fost refuzat. Nicăieri în lume nu ți se refuză să-ți construiești ceva pe lângă casă, dar iată că în Italia se poate. Noroc cu aceste plante că ne fac umbră și ne împrejmuiesc curtea. Am ajuns la capătul puteriilor. Cred că și în România mulți au viața mai bună decât a noastră” spune cu necaz Giuseppe Panicci.
Doamna Edda, ajunsă la o vârstă venerabilă, și-a pierdut orice urmă de încredere. Singura alinare, atunci când fiul iese din casă pentru a-i procura hrană, este câinele. Este și unica ființă care nu a dezamagit-o niciodată. Bătrana iese din odaia lipită cu lut și se așează pe scanul din fața ușii.Nu are prea multe de văzut deoarece curtea este închisă de un gard de sârmă, iar plantele din jurul acestuia îți dau impresia unei temnițe.Îi întind mâna și încerc să privesc în ochi acest suflet încărcat de greutăți. Mă las păgubașă deoarce simt că mă paște un pericol dacă nu îmi retrag imediat mâna. Prietenul de bază al doamnei Edda mă privește furios și parcă pregătit de atac.

”Dacă cineva se apropie de mine doar pentru a-mi întinde mâna, se înfurie. Are impresia că acea persoană vrea să mă atace. Este singura ființă care mă iubește necondiționat. L-am crescut de când era mic și acum e rândul lui să aibă grijă de mine”, spune femeia cu o voce tremurândă.
Văzând povestea acestor oameni și relatându-ne o parte din viața lor, putem trage concluzia ca nu doar România trece printr-o situație grea din punct de vedere economic. Iată că și Italia, tărâmul făgăduințelor noastre, este la capătul puterilor. Tot mai mulți italieni se gândesc la emigrare. Iar cei care nu pot face nimic pentru a-și îmbunătăți soarta, așteaptă umili o schimbare.

Andreea Janina LUPU