Povestea mămăligii. De unde îi vine numele şi cum se prepară cea mai gustoasă mămăligă

Mămăliga este considerată, alături de mici şi de sarmale, un preparat tradiţional românesc. De aici şi gluma că românii sunt neam de mămăligari, aşa cum italienii sunt supranumiţi macaronari. Dispreţuită pe nedrept, fiind considerată o mâncare ţărănească, mămăliga are un aport important de vitamine şi minerale

Mămăliga este în estenţă un terci de consistenţă groasă şi este un fel de mâncare preparat de când lumea şi pământul. Iniţial, mămăliga era făcută din mei sau alte cereale şi avea o consistenţă mai apoasă. Fiind uşor de preparat, terciurile din cereale au o istorie veche, fiind un substitut al pâinii pentru prepararea căreia este nevoie de un cuptor.

 

În forma cunoscută acum a apărut la români la jumătatea secolului al XVII-lea, când porumbul a început să fie cultuvat în Ţările Române, înlocuind materia primă a mămăligii preparate până atunci din mei. Deci istoria mămăligii nu e mai veche de 300 de ani.

Porumbul a ajuns în Europa abia în secolul al XVI-lea, fiind importat de pe continentul american şi a intrat în componenţa mămăligii înlocuind alte plante cu recolte mai slabe: meiul, hrişca, năutul, grâul, castanele etc.

Dicţionarul Larousse de la 1873 atestă existenţa mămăligii. Potrivit definiţiei date, mămăliga era „făina de porumb fiartă în principatele Dunării”. Este posibil ca preparatul să fi fost mai des întâlnit şi la acea vreme în Muntenia şi Moldova, mai puţin în Transilvania.

Mămăliga, preparat universal

Mămăliga este întâlnită în toate colţurile lumii. În bucătăriile din Europa se regăseşte în Moldova, Bulgaria, Ungaria, Italia (polenta), Slovenia, Serbia, Ucraina etc. Acelaşi preparat se regăseşte şi pe alte continente, în ţări precum Mexic, Brazilia, Uruguay, Argentina, Venezuela. Pentru acest grup de ţări, prepararea terciului din făină de porumb este veche de mii de ani, porumbul fiind cereala de bază. Deşi, în esenţă, este vorba despre acelaşi preparat, de la o zonă la alta sunt îmbunătăţiri. Unii o fierb în lapte, adaugă unt şi brânză etc.

De unde provine cuvântul „mămăligă”

Mălaiul, adică făina de porumb, este denumirea populară veche a meiului şi prin extensie a făinii din mei. Se pare că termenul a fost preluat din limba noastră de alte popoare: «malaj» în polonă, «malai» în rusă şi bulgară şi «male» în maghiară.

Este posibil ca în perioada în care porumbul a înlocuit meiul ca ingredient principal în prepararea mămăligii, să fie preluat prin extensie şi numele de mălai.

Pe de altă parte, există o legendă care circulă în zona Vasluiului în care se spune că mămăliga vine de la „Mama Ilinca”, femeia care a încercat prima dată să înlocuiască meiul pe care îl folosea la terci.

Proprietăţile porumbului

Nutriţioniştii recomandă mămăliga preparată mai moale, porumbul fiind bogat în vitaminele A, B, C şi E, dar şi în minerale (potasiu, magneziu şi fier). Cel mai mare beneficiu al acestuia este că are un conţinut ridicat de acizi graşi nesaturaţi şi de fibre.

În popor, mămăliga este folosită pentru tratarea anumitor boli. De exemplu, pentru tratarea durerilor de gât şi piept, sunt folosite cataplasme cu mămăligă călduţă. În altă variantă, se face un terci foarte subţire, amestecat cu miere şi unt şi se consumă călduţă înainte de culcare.

Cum se prepară ce mai bună mămăligă

Mămăliga tradiţională românească se prepară prin fierberea mălaiului în apă cu sare. Gospodinele spun că mămăliga iese bună atunci când e fiartă la foc mic cel puţin 20 de minute şi e bine amestecată. Se face în ceaun de tuci pentru a avea gustul cel mai bun, de preferat la plită cu foc de lemne. Cum poate fi servită la o mulţime de preparate, de la brânză cu smântână, până la tochituri, sosuri şi sărmăluţe, mămăliga este nelipsită din meniul restaurantelor.

Sursa: Adevarul