Povești și ateliere pentru copiii români din Atena

Oameni neobosiți pentru copii fericiți. Cam așa se definesc câțiva profesori români din Grecia care nu ratează moment întru pregătirea copiilor aflați acolo.

 

Şcoala de Limba Română, Cultură şi Civilizaţie “Dacia” a organizat, duminică, 02,04.2017, în cadrul disciplinei ARTE VIZUALE ŞI ABILITĂŢI PRACTICE , sub coordonarea profesorilor responsabili: Emma Stathopoulou, Laura Mihaela Dumitru și Daniela Popescu, prima activitate din cadrul orelor dedicate Sărbătorilor Pascale.
Elevii au realizat coșulețe, felinare, au pictat ouă și au împodobit lumânări. Duminica viitoare, copiii vor realiza felicitări, vor spune poezii religioase,  iar profesorii vor prezenta elevilor “Povestea Învierii lui Iisus Hristos”.

Domeniul Artelor Vizuale acoperă: pictură, desen, grafică, artă decorativă (tapiserie, scenografie, ceramică, vestimentaţie, design, arta bijuteriilor etc.), fotografie artistică, arta tiparului, sculptură, arhitectură, artă monumentală, artele spectacolului etc. Toate acestea sunt prezente în cotidian şi omul contemporan se raportează la ele. Abordarea doar a artelor plastice limitează sfera preocupărilor şi intereselor copiilor.

În secolul pe care îl traversăm, aceştia sunt expuşi unei multitudini de informaţii şi influenţe, cele mai multe venind pe cale vizuală. Cu cât se realizează mai devreme explorarea în adâncime a unor concepte-cheie specifice limbajului vizual, cu atât sunt şanse mai mari ca elevii să facă alegeri pertinente şi corecte.

– Practicarea îndelungată a lucrărilor manuale este…

Continuarea pe:

Activitate dedicată Sărbătorilor Pascale, organizată în cadrul disciplinei ARTE VIZUALE ŞI ABILITĂŢI PRACTICE