Președintele PNL Italia, Adrian Chifu, demisionat

Rezultatele alegerilor parlamentare face victime și în diaspora.

Astăzi, 21 ianuarie 2017, la sediul partidului din Aleea Modrogan (București) a avut loc prima ședință a Biroului Permanent #PNLDiaspora după alegeri. Tema întâlnirii: analiza rezultatelor obținute la alegerile parlamentare. Rezultatul întrevederii: vinovați de proasta organizare și de rezultate slabe se fac cei de jos, și nu conducerea. Astfel, președintele PNL Italia Adrian Chifu și-a anunțat demisia printr-un mesaj trimis redacției.

Foto din timpul dezbaterilor (sursa: facebook)

„S-a încheiat ședința #BirouluiPoliticJudețean #PNLDiaspora. În urma discuțiilor avute cu colegii din partid am decis să-mi depun mandatul de președinte al #PNLItalia.

Motivația mea este simplă: după rezultatele parlamentare îmi doream o analiză serioasă în partidul nostru a rezultatelor „dezastruoase”. Acest lucru nu s-a întâmplat din păcate și de aceea am decis să fac eu primul pas. Deciziile luate la nivel central nu-mi aparțin și nu vreau să răspund pentru greșelile altora. Era corect din punctul meu de vedere ca toată conducerea PNL Diaspora să demisioneze imediat după alegeri și în cel mai scurt timp să se aleagă statutar o nouă conducere.

Mulțumesc colegilor din partid pentru colaborare. Este momentul ca PNL să se reformeze cât mai repede, altfel va fi prea târziu. Mă așteptam sincer ca cei vinovați de rezultatele alegerilor parlamentare să-și depună imediat “demisia de onoare” . #onoarepanalacapat. #ForzaPnl!!!”

Adrian Chifu este consilier comunal în orășelul Verbania din nordul Italiei.