Prima sesiune de finanțare pe 2019 a proiectelor românilor din afară…

Ministerul Românilor de Pretutindeni a trimis vineri, 8 martie, un comunicat de presă prin care se anunță că în curând „se va anunța” data începerii primei sesiuni de finanțare a proiectelor.

În perioada următoare, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni va anunța data începerii primei sesiuni de finanțare pe anul 2019.

Spre deosebire de anii precedenți, în 2019 vor exista doar două sesiuni de finanțare pentru depunerea proiectelor. Prima dintre acestea va dura 15 zile.

Ghidul beneficiarului și metodologia de acordare a finanțărilor nerambursabile pentru anul 2019 s-au aflat în consultare publică timp de 10 zile, începând din 8 ianuarie a.c. Documentele vor fi publicate, în forma finală, până la sfârșitul lunii în curs.

Au fost făcute modificări tehnice în ceea ce privește setul de documente necesare atât încheierii acordului de finanțare cât și procesului de decontare a cheltuielilor în sensul simplificării și facilitării accesului la finanțarea nerambursabilă.

O altă noutate este reprezentată de înlocuirea programului CENTENAR din 2018 cu programul destinat deținerii Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, linie de finanțare disponibilă pentru prima sesiune de proiecte.

Comunicat MRP